Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului Hotărîrii Guvernului privind modificarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social centrul de reabilitare a victimelor violenţei în familie și a Standardelor minime de calitate.
Acțiunea este aliniată acțiunilor specifice obiectivului general nr. 2 al Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 332/2023 și are drept scop alinierea standardelor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Prin inițiativa lansată se propune revizuirea normelor actuale prin îmbunătățirea acestora și alinierea la standardele internaționale în scopul consolidării mecanismului de protecție și asistență pentru victimele violenței în familie prin abordarea multisectorială și acordării unei protecții sporite acestor categorii de beneficiari ai serviciilor sociale.