Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță, începând cu 10.10.2022, inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului pentru aprobarea Programului național de accelerare a dezvoltării municipiului Bălți în calitate de pol de dezvoltare.
Scopul Programului constă în detalierea și concretizarea acțiunilor necesare realizării obiectivului general de accelerare a dezvoltării mun. Bălți în calitate de pol de dezvoltare, în continuarea eforturilor conjugate ale autorităților publice locale și centrale, sectorului privat, societății civile și partenerilor de dezvoltare, inclusiv în vederea direcționării alocării resurselor publice și private în atingerea obiectivelor politicii de dezvoltare regională, prin consolidarea rolului și funcțiilor orașelor în calitate de motoare de creștere a competitivității regiunilor.
Recomandările părților interesate asupra proiectului menționat, pot fi expediate în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Direcția politici de dezvoltare regională.