ADAUGĂ SAU RĂSPUNDE LA COMENTARIU

1800 caractere


Adaugă un fisier (doc, docx,xls,xlsx, pptx, pdf) Maxim 2 MB

Sorina Ialanji

07.10.2026, 18:20

Stimați reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării,
Nu sunt de acord cu unele dintre modificările propuse pentru examenul practic auto și consider că acestea ar trebui reanalizate. Candidații sunt deja supuși unui nivel foarte mare de stres în timpul examenului, iar înăsprirea continuă a cerințelor poate accentua și mai mult presiunea emoțională.
În ultimii ani, condițiile de examinare au devenit tot mai stricte. Mulți candidați investesc sume considerabile în școala auto, ore suplimentare și examene. Atunci când sunt respinși, sunt nevoiți să plătească din nou lecții pentru a-și menține deprinderile și a se pregăti pentru următoarea încercare. Este vorba nu doar despre bani, ci și despre timp, efort și stres.
Consider că examenul trebuie să verifice dacă persoana poate conduce sigur și responsabil, în condiții cât mai obiective, nu să creeze situații care sporesc inutil presiunea asupra candidatului.
De asemenea, ar trebui analizate situațiile în care o greșeală sau o situație periculoasă este provocată de un alt participant la trafic. De exemplu, un alt șofer poate intra brusc în fața candidatului, îl poate împiedica să efectueze o manevră sau poate crea o situație neașteptată. Nu consider echitabil ca, în asemenea cazuri, candidatul să fie penalizat automat cu 21 de puncte, dacă situația nu a fost provocată de el. Ar fi mai corect ca penalizarea să fie proporțională cu responsabilitatea candidatului, de exemplu 3–7 puncte, atunci când acesta reacționează corect și prudent.
Vă rog să țineți cont de experiența și opinia candidaților și să asigurați un examen exigent, dar echitabil, proporțional și cât mai obiectiv.

Olga Grec

07.10.2026, 17:09

Уважаемые представители Министерства,
хотела бы тоже высказать своё мнение по поводу предлагаемых изменений, так как непосредственно отношусь к числу сдающих экзамен.
Согласно утверждённой программе подготовки, практическое обучение категории B включает 24 занятия по 90 минут. Но хотелось бы задать простой вопрос: много ли людей, которые впервые сели за руль именно в автошколе, действительно смогли подготовиться к экзамену за эти 24 занятия? А за 30? На практике люди берут 60, 70 и больше занятий и всё равно не могут сдать экзамен с третьей, шестой или даже одиннадцатой попытки. Да, я полностью поддерживаю идею повышения безопасности дорожного движения, но возникает вопрос: действительно ли усложнение экзамена само по себе сделает водителей более безопасными? Когда на экзаменационных маршрутах элементарно отсутствует разметка, не хватает дорожных знаков, есть повреждения дорожного покрытия и ямы, условия экзамена становятся не совсем равными. Хотелось бы, чтобы перед повышением требований к кандидатам государство, в первую очередь, обеспечило одинаковые и надлежащие условия проведения экзамена для всех.
Я не предлагаю упростить экзамен или снизить требования. Я предлагаю сделать их объективными, прозрачными и одинаковыми для всех.
На данный момент, я считаю, что новые предлагаемые изменения не уместны и делают еще более актуальной проблему сдачи на права.
Я очень прошу взять во внимание мнение кандидатов и основываться на статистике не только Кишинева, но и других муниципиев, где открывается множество других проблем и барьеров для сдачи.
Спасибо за возможность высказать своё мнение. Надеюсь, что при принятии новых правил будет учтено мнение не только разработчиков системы, но и людей, которые проходят её непосредственно сейчас.

tăureanu augustin

07.10.2026, 13:34

2 voturi

Buna ziua,
Consider că aceste modificări nu sunt utile din contra ar trebui examenul teoretic să fie mai dificl iar cel practit mai simplu deoarece examenul practic dificil nu mărește capacitatea de a conduce mai bine iar în lipsa de cunoștințe poți comite greșeli la conducerea unui vehicul de aceia consider că aceste modificări în regulamentul circulației sunt inutile și împiedică oameni în obținerea unui permis de conducere

Ion Burca

07.10.2026, 13:30

Bună ziua,
Nu sunt de acord cu aceste modificări,din cauza că examenul practi și așa este destul de stresant și complicat,depășirea este o manevră destul de grea din cauza că pin oraș toți circulă cu 40-50 km/h și nu poți încălca limita aceasta.

Maxim Motinga

07.10.2026, 12:28

1 voturi

Consider că modificările propuse pentru examenul auto trebuie reanalizate, deoarece creșterea dificultății examenului nu înseamnă automat creșterea siguranței rutiere.

Sunt de acord că viitorii conducători auto trebuie să fie bine pregătiți și că evaluarea trebuie să fie exigentă. Totuși, examenul trebuie să verifice competența reală a candidatului, nu capacitatea acestuia de a face față unor situații create artificial.

Un exemplu este introducerea depășirii ca situație obligatorie de evaluare. Depășirea este o manevră care trebuie efectuată numai atunci când condițiile o permit și când este sigură. Un șofer responsabil trebuie să știe nu doar cum să depășească, ci și când să renunțe la această manevră. Nu consider corect ca un candidat să fie pus în situația de a căuta o oportunitate de depășire doar pentru a îndeplini o cerință de examen.

În același timp, înainte de a prelungi și complica proba practică, ar trebui soluționate problemele deja existente: timpul mare de așteptare pentru programare, numărul limitat de examinări și capacitatea de examinare. O probă mai lungă poate accentua aceste probleme fără să aducă neapărat un beneficiu real pentru siguranța rutieră.

Cred că un examen modern trebuie să fie exigent, dar și echitabil, previzibil și relevant. Siguranța în trafic se construiește prin educație, pregătire practică de calitate și responsabilitate, nu prin dificultăți administrative sau situații artificiale.

Solicit, prin urmare, reanalizarea modificărilor propuse și o evaluare reală a impactului acestora asupra candidaților și asupra întregului sistem de examinare.

Melnic Alina

07.10.2026, 00:40

2 voturi

Total de acord!!!
Limita de viteză pentru depoășire este 50 km/h dar în oraș toți circulă cu viteza 40-50+ km/h,deci sună cam imposibil executarea acestei manevre

Melnic Alina

07.10.2026, 00:39

2 voturi

Nu susțin modificarea procedurii de susținere a examenului auto. Consider că examenul auto este deja o experiență foarte stresantă și tensionantă pentru candidați, iar înăsprirea condițiilor ar putea accentua și mai mult frica și emoțiile acestora. Există persoane care, din cauza stresului și a dificultății examenului, ajung să amâne sau chiar să renunțe la susținerea acestuia. Consider că este important ca evaluarea să verifice în primul rând dacă persoana posedă cunoștințele și abilitățile necesare pentru a conduce în siguranță, fără a crea un nivel excesiv de presiune psihologică. Din aceste motive, nu susțin modificarea propusă și consider că procedura actuală ar trebui menținută în forma în care se află în prezent.

Cernenchi Alina

03.10.2026, 17:25

1 voturi

Sincer să vă spun mai mare prostie din partea Ministerului nu am vazut, examenul şi aşa este greu de susținut, mai sunt examinatori care pun puncte din pod. Adaugarea manevrei de depăşire mii interesant de unde so gândit la asa ceva, pentru că nimeni din șoferi nu circulă cu viteza mai mica de 50km/h şi cui sa-i faci tu depăşire, asta automat înseamnă că tre să treci peste 50km/h şi o să fii depunctat pentru încălcarea limitei de viteză.

Cătălina Țîra

03.10.2026, 17:02

1 voturi

Nu sunt de-acord cu această decizie!!! Dacă până la modificări se obține greu permisul , păi cu aceste noi modificări nici c acum nu se va putea obține!!!!
Din punctul meu de vedere este foarte exagerat!!!

Ceban Diana

03.10.2026, 00:23

1 voturi

Personal, consider că noile condiții pentru examenul auto sunt prea încărcate. Se mărește durata examenului, dar și numărul de puncte pentru greșeli, iar candidații trebuie să efectueze foarte multe manevre. În loc să simplifice și să facă evaluarea mai obiectivă, aceste schimbări creează și mai multă presiune și emoții în timpul examenului. Și verificarea cunoștințelor despre mașină mi se pare o cerință în plus. La examen ar trebui să se vadă în primul rând dacă omul știe să conducă, nu cât de bine cunoaște mecanica mașinii.

Leşan Nicoleta

02.10.2026, 13:19

1 voturi

Din punct de vedere al unei eleve ce învață școala auto ,vreau să-mi expun ideea ca ar trebui să fie mai rigidă examinarea teoretică pentru a da dovadă de cunoștințele reale iar ce ține de partea practică,să nu facem imposibil de susținut ci din contră să facilităm susținerea în mod obișnuit sau pe un poligon specific
Dacă scopul este de sucurgere de mai mulți bani, e de râsul lumii

Halilov Daria

02.10.2026, 08:48

1 voturi

Adăugarea celor 3 manevre și încă 5 minute la examen e o mare prostie! Oricum emoțiile sunt la maxim, iar chestia asta doar o să ne streseze și mai mult și o să ne facă să picăm din toate prostiile.
​Timpul ăsta în plus și manevrele inutile nu te fac un șofer mai bun în viața reală. În loc să ne tot complice examenul, mai bine ar avea grijă ca școlile auto chiar să ne învețe să conducem cum trebuie!!!!

Perlog Marina

02.10.2026, 08:16

Nu sunt de-acord cu noile modificări care ar urma să fie implementate deoarece consider ca examenul practic și așa este destul de greu de susținut . Scopul examenului trebuie să fie verificarea abilităților de conducere, nu crearea unor obstacole suplimentare pentru viitorii șoferi.La moment și așa este foarte greu să susții examenul practic dar dacă se mai fac aceste modificări ,cred ca o să ne fie mai ușor să mergem peste hotare să obținem un permis decât la noi în țară.

Chilaru Ludmila

02.10.2026, 06:06

Sunt împotriva modificărilor propuse pentru proba practică la examenul auto și consider că acestea ar trebui reanalizate înainte de a fi aprobate.
Spun acest lucru nu doar ca simplă opinie, ci și din perspectiva unui candidat care se pregătește și trece acest examen practic.
Consider că scopul examenului trebuie să fie verificarea faptului că viitorul conducător auto poate circula în siguranță și responsabil, nu transformarea probei într-o procedură în care fiecare greșeală, inclusiv una minoră, poate cântări disproporționat asupra rezultatului final.
În special, majorarea pragului de penalizare mă îngrijorează. Mi se pare important ca sistemul de punctare să fie unul echitabil, clar și proporțional cu gravitatea greșelii. Nu cred că înăsprirea constantă a condițiilor de examinare este neapărat soluția pentru a avea șoferi mai bine pregătiți.
Îmi doresc să obțin permisul de conducere pentru a putea conduce în siguranță și responsabil, nu doar să „trec un examen”. Tocmai de aceea consider că examenul trebuie să fie unul corect, transparent și să evalueze în primul rând capacitatea reală de a conduce în condiții de trafic.

Vă rog să reanalizați aceste modificări și să țineți cont și de opinia candidaților înainte de adoptarea lor.

Boghiu Tatiana

01.10.2026, 22:58

Stimați reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării,

Vă rog să reanalizați propunerea privind introducerea obligatorie a depășirii în cadrul examenului practic pentru obținerea permisului de conducere.

Consider că această modificare nu este necesară și poate crea situații artificiale sau chiar riscante în timpul examenului. Examenul auto este deja dificil, iar candidații așteaptă uneori perioade îndelungate pentru programare sau reprogramare. Introducerea unei manevre care depinde în totalitate de situația reală din trafic poate pune candidatul în situația de a efectua o depășire doar pentru a îndeplini cerința examenului.

În traficul real există situații în care unii conducători circulă mult peste limita legală. De exemplu, dacă limita este de 40–50 km/h, iar un automobil circulă cu 70 km/h sau mai mult, nu consider că este logic ca un candidat care respectă limita de viteză să fie nevoit să îl depășească doar pentru a demonstra această manevră.

Depășirea trebuie efectuată doar atunci când este legală, necesară și sigură. Dacă pe parcursul examenului nu apare o situație potrivită pentru depășire, acest lucru nu ar trebui să reprezinte un motiv pentru respingerea candidatului.

Este important să pregătim șoferi care știu să efectueze corect o depășire, dar și șoferi care știu când să NU depășească.

Vă rog să păstrați actualele cerințe ale examenului și să nu introduceți depășirea ca manevră obligatorie. Siguranța rutieră și respectarea regulilor ar trebui să fie prioritare.

Gabriela Gabriela

01.10.2026, 19:01

Considerăm că modificarea examenului pentru obținerea permisului de conducere trebuie să păstreze un echilibru între siguranța rutieră și posibilitatea reală a cetățenilor de a obține permisul.
În prezent, examenul este deja dificil pentru mulți candidați, iar adăugarea mai multor manevre speciale la proba practică riscă să crească și mai mult rata de respingere. O singură greșeală în plus la proba teoretică nu compensează neapărat această dificultate.
Pentru mulți oameni, permisul de conducere nu este un lux, ci o necesitate pentru muncă, studii, familie și deplasarea de zi cu zi. În condițiile în care examinarea este deja foarte strictă în unele centre ASP, considerăm că noile modificări ar trebui analizate cu atenție.
Nu solicităm reducerea standardelor de siguranță, ci un examen echitabil, transparent și proporțional, care să verifice capacitatea reală de a conduce în siguranță.

Victoria Șmulski

01.10.2026, 18:47

Consider ca este una din cele mai nepotrivite decizii de a adăuga aceste manevre la examenul auto, în primul rând în timpul examenului practic nu ai cum să depășești vreun vehicul având o limită de viteză de pană la 50 km/h având în vedere că participanții din trafic ce dețin permis merg cu o viteză mult mai mare, în general în trafic cei depășiți sunt cei de la examen. În al doilea rând, pentru pregătirea de această manevra școlile auto vor începe să se depășească una pe alta, nu-i de ajuns ca această acțiune va încurca la trafic dar și poate duce la pericolul atât a propriei siguranțe cat și a celor din jur. Examenul practic ar trebui lăsat neschimbat fiindcă evaluează mai mult decât destul competențele viitorului șofer.

Ghimp Alina

01.10.2026, 17:35

Depășirea este o manevră periculoasă pentru un începător. Solicit eliminarea ei dintre acțiunile obligatorii de la proba practică a categoriei B (pct. 45.2.4).
Solicit și reducerea examenului de la 30 la 25 de minute, cât prevede Directiva (UE) 2025/2205 (pct. 36.1.2). Timpul de pregătire și manevre nu se numără, deci examenul durează oricum mai mult.

Chiperi Loredana

01.10.2026, 16:12

Sincer, nu mi se pare corect să fie schimbată legea examenului auto în felul acesta. Noi, elevii, deja avem foarte mult stres înainte de examen, iar în loc să ni se ofere condiții mai clare și mai corecte, se adaugă și mai multe cerințe și motive pentru care putem fi respinși.

Am făcut ore de conducere, am învățat și am plătit pentru toate acestea. Nu cred că este normal ca regulile să fie schimbate în așa fel încât examenul să devină și mai greu pentru cei care încearcă să obțină permisul.

Ar fi mai corect să rămână regulile actuale și să se lucreze la problemele care există deja: programări, locuri disponibile, organizarea examenelor și transparența evaluării.

Nu cerem să ni se dea permisul fără să merităm. Cerem doar ca examenul să fie corect, clar și accesibil pentru toți. Nu schimbați legea — îmbunătățiți ceea ce deja nu funcționează.

Garbuz Amina

01.10.2026, 16:00

Buna ziua,ca soferita in devenire vin cu nemultumiri pentru regulile noi ce se analizeaza, din motiv ca sunt manevre care se efectuiaza prin practica de mai mare durata decat cea primita la scolile auto. Un al doilea motiv ar fi ca examinatorii 100% nu vor fi deacord cu elevii in multe momente ce tin de regulile noi ( analizand din experienta de pana acum).
Concluzie: nu sunt deacord total cu aceste reguli si rog cel putin sa ramana modul de examinare cel ce este acum(desi s-ar putea si acum la unele incalcari de micsorat punctajul).

Navin Caterina

01.10.2026, 15:50

4 voturi

Nu aș fi de-acord cu aceste reguli, nu că nu aș putea face față, dar pentru ca nu-i corect ca eu începătoare să pot conduce ca examinatorul, ca o persoană cu mulți ani de experiență. Fiecare am început de la cel mai mic punct, experiența se face în timp nu într-o zi de examen.
Înțeleg că acuma unii șoferi încalcă foarte mult, se ajung la decese, dar noi/eu nu purtăm vină și nici nu putem compara pe toți ca fiind iresponsabili.
Acuma iarăși trebuie să susțin proba practică, dar se pare că cu noile implementări va fi chiar foarte greu…
Sper cât de cât să ne fie văzute/auzite mesajele noastre și să ia o decizie corectă pentru noi.

Navin Caterina

01.10.2026, 15:50

2 voturi

Consider că implementarea noilor reguli privind proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere ar putea crea dificultăți semnificative pentru candidați, dar în special în cazul meu!
Înțeleg necesitatea ca examenul să verifice în mod real capacitatea unei persoane de a conduce în siguranță și de a respecta regulile de circulație. Totuși, consider că noile cerințe ar trebui analizate și din perspectiva dificultății de susținere a examenului, în special pentru persoanele care se află la început de drum și care au acumulat numărul necesar de ore de instruire.
Acum 5-6 luni am obținut permisul de conducere, dar din păcate acum o lună m-a sunat să-mi zică ca într-un final mi se anulează proba practică și că permisul de conducere nu va mai fi disponibil. Pentru mine a fost un stres foarte mare, având chiar nevoie, fiind cu un copil mic singură acasă.
De 10 ori să mergi la examen de fiecare dată cu speranța că de data aceasta vei susține, și ca într-un final să rămâi fără nimic, bani cheltuiți pe școală, bani cheltuiți pe examen de 10 ori și de fiecare dată la urgență , că la obișnuit trebuie să aștepți 2 luni o programare, bani cheltuiți pentru ore suplimentare, cu toate că eram aptă să conduc bine, mai luăm și suplimentar pentru dexteritate, dar se pare că altora le-am încurcat cu ceva.
A fost neîndreptățit faptul că am susținut acest examen aproape un an de zile prin munca mea, dar alții care au dat mită lor nu li se anulează nimica, conduc bine mersi asta e nedreptatea.

Gr Ana

01.10.2026, 15:43

1 voturi

Scriu această părere chiar din propria experiență a unei adolescente de 18 ani, care deja am fost de câteva ori pentru a susține examenul practic. Sunt absolut împotriva noilor modificări propuse prin această metodologie, care prevăd prelungirea probei practice și introducerea unor manevre și cerințe suplimentare mult mai stricte. Deja este extrem de dificil de trecut examenul practic în condițiile actuale, sunt persoane care merg din a 10-a, a 15-a oară și tot nu reușesc să se vadă cu permisul în mână. Cu aceste noi reguli situația va deveni pur și simplu imposibilă pentru tinerii aflați la început de drum. Noi, cei de 18 ani, nu suntem „vitezomani” sau inconștienți suntem tineri începători care merg atenți, prudenți și exact așa cum se cuvine unui șofer aflat la primele sale experiențe în trafic.
Părerea mea fermă este că autoritățile ar trebui să vină în sprijinul tinerilor și să ușureze puțin examenul practic și condițiile de evaluare, nu să îl transforme într-o barieră aproape de nedepășit. Avem nevoie de susținere și încredere, nu de reguli și mai împovărătoare!!!!!!

Sergiu Căpătici

01.10.2026, 15:36

3 voturi

Este prea exagerat. Plus la asta, durează extrem de mult să te duci la examen. Minim 1 luna de așteptare la urgență. Să fi fost posibil să te duci la examen odată pe săptămână, nu era să fie o problemă, dar așa, va fi încă mai dificil de susținut, iar cozile vor rămâne la fel. Ar fi ridicol să aștepți vreo jumătate de an doar la ASP ca să obții permisul de conducere

Niculii Sorina

01.10.2026, 14:01

1 voturi

Nu sunt de acord cu noile reguli propuse pentru proba practică a examenului auto. Consider că sunt prea multe manevre pe care un candidat trebuie să le demonstreze, mai ales dacă vorbim despre persoane care abia încep să conducă. Nu mi se pare normal faptul că timpul examenului a fost mărit cu 5 minute, cred că cele 25 de minute care erau până acum sunt suficiente. Aș prefera ca examenul să rămână în forma în care a fost, deoarece foarte mulți candidați s-au obișnuit deja cu modul de examinare și cu cerințele existente. Schimbările repetate pot crea confuzie și îi pot pune și mai mult în dificultate pe cei care urmează să susțină examenul. Un șofer începător nu are aceeași dexteritate și experiență ca un conducător auto care este de ani de zile în trafic. Pe lângă lipsa de experiență, există și emoțiile examenului, care pot influența foarte mult modul în care conduce o persoană. De exemplu, depășirea poate fi foarte greu de realizat în timpul examenului. În realitate, mulți conducători auto circulă cu viteze de peste 50 km/h, iar pentru un începător poate fi dificil și chiar riscant să găsească o situație potrivită pentru a efectua această manevră în siguranță și regulamentar. Nu cred că un candidat ar trebui să fie pus în situația de a face o depășire doar pentru a bifa o cerință a examenului. Un conducător auto se formează în timp, prin experiență și prin situațiile pe care le întâlnește în trafic. Nimeni nu s-a născut învățat. Examenul ar trebui să verifice dacă viitorul șofer conduce responsabil și în siguranță, nu cât de multe manevre reușește să execute într-un timp limitat.

Valeria Bodrug

01.10.2026, 13:30

1 voturi

Și așa examenul este foarte greu de susținut. Nu este vorba că nu suntem pregătiți, ci este vorba despre stresul foarte mare și frica pe care o avem în timpul examenului. Vă rog să țineți cont și de acest lucru și să nu faceți examenul și mai dificil pentru candidați.

Valeria Bodrug

01.10.2026, 13:28

1 voturi

Unde putem noi, în timpul examenului, să facem depășiri? Dacă în timpul examenului nu trebuie să depășim viteza de 40 km/h, pe cine ar trebui să depășim? Mi se pare foarte greu de realizat această cerință în condițiile examenului.

Valeria Bodrug

01.10.2026, 13:27

1 voturi

Nu sunt de acord cu aceste modificări. Consider că examenul auto este deja suficient de dificil pentru candidați, iar introducerea unor cerințe suplimentare ar putea face procesul și mai greu pentru cei care se pregătesc și depun eforturi pentru a obține permisul de conducere.

În loc să fie adăugate noi dificultăți, cred că ar trebui analizate problemele existente în sistemul de examinare și condițiile în care candidații susțin probele. Pentru mulți dintre noi, examenul reprezintă deja un proces foarte stresant și dificil.

Vă rog să țineți cont și de opinia candidaților și să nu fie aprobate modificări care complică și mai mult obținerea permisului.

Mocanu Dorel

01.10.2026, 12:21

2 voturi

Eu ca viitor șofer consider ca aceste modificări nu sunt necesare, deoarece examenul auto este destul de complex în prezent!

Voloșin Piter

01.10.2026, 12:00

2 voturi

Consider aceste modificări nejustificate, întrucât un conducător începător nu dispune, în prima perioadă după ce și-a primit permisul de conducere, de dexteritatea necesară pentru a efectua manevre precum depășirea. În schimb, cred că ar trebui înăsprite lecțiile, pentru a evalua și monitoriza conducătorul în baza abilităților sale manifestate în cadrul acestora. Totodată, ar fi bine ca examenul practic să fie segmentat, adică partea de pe poligon și cea din trafic.

Talpă Naomi

01.10.2026, 11:36

1 voturi

Aș dori să expun și o observație personală privind organizarea examenului practic. Am susținut recent proba de examinare, din păcate fără succes, iar în perioada în care am așteptat următoarea etapă am stat aproximativ trei ore la locul examinării. În acest timp am observat că erau foarte mulți candidați care așteptau să susțină proba, însă, din câte am putut observa, în aproximativ trei ore au fost examinate cel mult două persoane.

Consider că acest aspect ar trebui analizat înainte de introducerea unor cerințe suplimentare pentru examenul practic. Timpul foarte mare de așteptare este obositor și stresant pentru candidați, mai ales atunci când aceștia trebuie să își organizeze întreaga zi în funcție de examen. În același timp, faptul că un număr atât de mare de persoane așteaptă pentru examinare, iar procesul se desfășoară atât de lent, ridică întrebări privind capacitatea actuală de examinare și organizarea programărilor.

Cred că ar fi util ca, înainte de a crește numărul sau dificultatea cerințelor din cadrul probei practice, să fie analizată eficiența procesului existent și să se găsească soluții pentru reducerea timpului de așteptare. O examinare bine organizată ar trebui să fie nu doar riguroasă, ci și eficientă și previzibilă pentru candidați.

Talpă Naomi

01.10.2026, 11:33

2 voturi

Consider că modificările propuse privind aprobarea programelor de formare profesională a conducătorilor/conducătoarelor auto pentru toate categoriile și subcategoriile sunt importante, însă ritmul în care se dorește implementarea lor este prea rapid. În opinia mea, ar fi mai potrivit ca noile reguli să fie aplicate începând cu anul 2027, pentru a oferi școlilor auto, instructorilor și candidaților suficient timp pentru informare și adaptare.

O preocupare deosebită este examenul practic, care este deja dificil de susținut. Introducerea cerinței de efectuare a unei depășiri poate crea situații problematice. În traficul urban, depășirea nu poate fi realizată întotdeauna în condiții sigure și legale, deoarece ceilalți conducători pot circula cu viteze de 50–70 km/h. Candidatul nu trebuie pus în situația de a efectua sau provoca o depășire doar pentru a îndeplini o cerință de examen. Manevra ar trebui evaluată doar atunci când condițiile reale de trafic permit efectuarea ei în siguranță.

De asemenea, consider că cele trei manevre speciale — două stabilite de examinator și una aleasă de persoana examinată — pot reprezenta o încărcare excesivă a examenului practic. Scopul principal al evaluării ar trebui să fie verificarea capacității candidatului de a conduce corect, prudent și în siguranță în condiții reale de trafic, nu doar îndeplinirea unui număr cât mai mare de manevre.

Susțin îmbunătățirea pregătirii conducătorilor auto și creșterea siguranței rutiere, însă consider necesară o perioadă de tranziție. Implementarea din 2027 ar permite o pregătire mai bună și ar oferi posibilitatea de a identifica și corecta eventualele dificultăți practice. Noile reguli ar trebui să fie realiste, proporționale și adaptate condițiilor reale de trafic din Republica Moldova.

DANIEL PALAMARI

01.10.2026, 11:10

3 voturi

​Я выступаю категорически против очередного ужесточения правил и процедуры сдачи экзаменов на получение водительских прав в Молдове по следующим причинам:
​Искусственное создание барьеров, а не повышение безопасности. Повышение сложности процедур и регламентов не делает из кандидатов более квалифицированных водителей. Настоящий навык и безопасность на дороге приходят с качественным обучением и практикой, а не с максимально суровыми или стрессовыми условиями на самом экзамене.
​Увеличение коррупционных рисков и бюрократии. Чрезмерные требования и завышенная строгость оценки часто приводят лишь к тому, что сдать экзамен самостоятельно становится практически невозможно с первого раза. Это создаёт почву для злоупотреблений, бесконечных пересдач, очередей в МРЭО и дополнительной финансовой нагрузки на граждан.
​Финансовая и временная нагрузка. Каждая пересдача — это дополнительные расходы на госпошлины, оплату машин и время, которое люди отнимают от работы и семьи.
​Необходимость реформирования автошкол, а не наказания учеников. Вместо того чтобы усложнять жизнь сдающим, государству стоит сосредоточиться на контроле качества обучения в автошколах и обновлении дорожной инфраструктуры.
​Заключение:
Ужесточение правил сдачи — это формальный подход, который не решит проблему аварийности на дорогах, но существенно усложнит жизнь людям. Нам нужна прозрачная, честная и объективная система оценки, а не искусственные преграды.

Ursu Alexandru

01.10.2026, 10:53

1 voturi

Consider că aceste modificări nu sunt justificate și nu sunt de acord cu introducerea lor în forma propusă. Examenul auto este deja suficient de dificil și stresant pentru candidați, iar adăugarea unor criterii suplimentare și creșterea posibilităților de depunctare riscă să îl transforme într-o probă excesiv de strictă.

În același timp, trebuie luată în considerare și problema timpului de așteptare. Candidații așteaptă foarte mult pentru a se putea programa atât la examenul teoretic, cât și la cel practic. În cazul în care un candidat nu promovează examenul practic din cauza unei greșeli minore sau a emoțiilor, acesta poate fi nevoit să aștepte din nou o perioadă îndelungată pentru următoarea încercare. Astfel, fiecare modificare care face examenul mai dificil trebuie analizată și din perspectiva acestui sistem de programare și a timpului pierdut de candidați.

Înțeleg necesitatea de a pune siguranța rutieră pe primul loc și sunt de acord că un candidat trebuie să demonstreze că poate conduce responsabil. Totuși, un examen mai dificil nu înseamnă automat șoferi mai bine pregătiți. Este important să se facă diferența între greșelile care pun în pericol siguranța și greșelile minore, care pot apărea din cauza emoțiilor și stresului examenului.

Consider că accentul ar trebui pus pe pregătirea corectă a viitorilor șoferi, pe reducerea timpului de așteptare și pe o examinare obiectivă, clară și echilibrată, nu pe introducerea unor reguli care fac promovarea și mai dificilă.

Sper ca opinia candidaților să fie luată în considerare înainte de aprobarea acestor modificări și ca autoritățile să găsească un echilibru între exigență, siguranță și corectitudine.

Varetcaia Anastasia

01.10.2026, 10:43

2 voturi

Nu sunt de acord cu propunerea de a complica regulile pentru susținerea examenului practic. În prezent, obținerea permisului de conducere în Chișinău este deja un proces dificil. Perioada de așteptare pentru un examen obișnuit poate ajunge la o lună sau chiar mai mult, iar pentru un examen în regim de urgență trebuie uneori să aștepți două-trei săptămâni.
Dacă durata examenului va fi mărită, numărul candidaților care vor putea susține examenul într-o singură zi va scădea. În consecință, cozile vor deveni și mai mari, iar timpul de așteptare va crește. Astfel, în loc să facem procesul mai eficient, riscăm să creăm o problemă suplimentară pentru candidați.
Nu este clar nici motivul introducerii unor manevre suplimentare. De exemplu, dacă în timpul examenului nu va apărea o situație sigură și potrivită pentru efectuarea unei depășiri, cum ar trebui candidatul să demonstreze această abilitate? Va trebui examenul să continue până când va apărea o astfel de situație? Acest lucru poate prelungi și mai mult examenul.
În ceea ce privește viteza, acest criteriu este deja evaluat. Dacă un candidat conduce prea încet fără un motiv justificat, acest lucru poate fi considerat o greșeală.
În același timp, se propune simplificarea părții teoretice. Consider că acest lucru nu este logic, deoarece cunoașterea regulilor de circulație este baza unei conduceri sigure. Dacă o persoană nu cunoaște suficient de bine regulile, nu este încă pe deplin pregătită pentru examenul practic.
Dacă este necesară modificarea sistemului, ar trebui acordată mai întâi atenție accesibilității programărilor, numărului de examinatori și reducerii timpului de așteptare. În partea teoretică, cerințele ar putea rămâne stricte, de exemplu, să fie permisă o singură greșeală din cele 24 de întrebări.

Gulpe Tatiana

01.10.2026, 10:32

3 voturi

Я не согласна с изменениями, так как это и так предельно усложнит сдачу госэкзамена, а в настоящее время и так наблюдается всеобщая проблема со сдачей, люди по 10-15 раз ходят. Процент не сдавших уже сейчас доходит до 85%, вы хотите довести до абсолютных 100%?

Hîncu Iulian

01.10.2026, 10:31

1 voturi

Nu sunt de acord cu aceste schimbări. Și acum examenul pentru permis este destul de greu, iar dacă proba practică va dura cel puțin 30 de minute, va fi și mai greu pentru candidați.
Nu cred că un examen mai lung înseamnă că se va vedea mai bine dacă o persoană știe să conducă. Examinatorul poate vedea și într-un timp mai scurt dacă persoana conduce corect, respectă regulile și este atentă în trafic.
Dacă se dorește ca examenul să fie mai greu, cred că ar fi mai bine să se facă proba teoretică mai grea, cu mai multe întrebări sau întrebări mai dificile, decât să se mărească timpul la proba practică.
Și așa este greu să obții permisul și se așteaptă mult pentru programarea la examen.

Еремей Валерия

01.10.2026, 10:03

1 voturi

Nu sunt de acord cu modificarea regulilor pentru examenul auto. Consider că astfel de schimbări trebuie analizate cu atenție și anunțate din timp, pentru ca persoanele care se pregătesc deja după regulile actuale să aibă posibilitatea să se adapteze. Mulți dintre noi investim timp, bani și efort în pregătirea pentru examen, iar schimbarea regulilor în timpul procesului de pregătire poate provoca stres, confuzie și dificultăți suplimentare. Cred că este important ca orice modificare să fie comunicată din timp și să țină cont de persoanele care sunt deja în proces de pregătire.

Popov Nichita

01.10.2026, 09:38

2 voturi

Как я понял из анализа документов, всё сводится к тому, чтобы курсант не плёлся весь экзамен со скоростью 15 км/ч (особенно следом за тихоходным ТС или троллейбусом), а умел держать скорость, и, если позволяет дорожная обстановка, был готов совершить обгон данного ТС; чтобы ужесточить правила видеофиксации, дабы полностью исключить произвол со стороны экзаменатора и минимизировать человеческий фактор; чтобы перевести в электронный формат все процедуры, связанные с экзаменами, в том числе, теоретическими; а ещё устанавливает требования к автошколам по части их материально-технической базе, качеству ТС и регламенту проведения внутренних экзаменов.

Разумеется, известные пользователи тик-тока ещё на уровне слухов распространили множество фейков и устроили дикую рекламу автошкол, чтобы побольше заработать.

Я предлагаю другое:
1. Сократить время ожидания повторной попытки с месяца (как минимум) до 10 дней (как и положено по регламенту);
2. Провести переаттестацию экзаменаторов, которые зачастую сами путаются в ПДД;
3. Провести техническое освидетельствование экзаменационных ТС, так как многократно сталкивался с поломками, которые мешают сдать экзамен, а позже апелляционная комиссия не принимает их в расчёт;
4. Увеличить количество и экзаменационных автомобилей, и районов для сдачи экзамена.

Эти изменения бы пошли на пользу.

Popov Nichita

01.10.2026, 09:32

2 voturi

După cum am înțeles din analiza documentelor, totul se reduce la asigurarea faptului că cadetul nu călcă întregul examen cu o viteză de 15 km / h (în special în urma unui vehicul cu mișcare lentă sau a unui troleibuz), ci este capabil să mențină viteza și, dacă situația rutieră O permite, este gata să depășească acest vehicul; să înăsprească regulile de înregistrare video, pentru a elimina pe deplin arbitrariul din partea examinatorului și a minimiza factorul uman; să transfere în format electronic toate procedurile legate de examene, inclusiv cele teoretice; De asemenea, stabilește cerințe pentru școlile de șoferi în ceea ce privește baza lor materială și tehnică, calitatea vehiculului și reglementările interne privind examenele.

Desigur, utilizatorii celebri tiktok au răspândit o mulțime de falsuri la nivel de zvonuri și au organizat reclame sălbatice pentru școlile de șoferi pentru a câștiga mai mult.

Îți sugerez altceva.:
1. Reduceți timpul de așteptare pentru o Reîncercare de la o lună (cel puțin) la 10 zile(conform reglementărilor);
2. Pentru a recertifica examinatorii, care se confundă adesea cu privire la reglementările de circulație;
3. Pentru a efectua o inspecție tehnică a vehiculelor de examinare, deoarece am întâlnit în mod repetat defecțiuni care mă împiedică să trec examenul, iar mai târziu Comisia de apel nu le ia în considerare.;
4. Creșteți numărul de vehicule de examinare și zone de examinare.

Aceste schimbări ar fi benefice.

Bargan Polina

30.09.2026, 21:03

1 voturi

În primul rînd școlile auto e necesar sa se acseze pe calitate si nu pe cantitatea(numar) de elevi, prin raioane dupa ce se finalizeaza lectiile obligatorii e foarte dificil sa obtii programari la lectii suplimentare, sau ar fi bine de inclus ca în alte tari dupa finalizarea lectiilor obligatorii sa fie dreptul de a conduce cu un sofer alaturi care are staj de mai mult de 5 ani, pîna la sustinerea examenului.
Examenul si asa e stresant pentru elevi, ar fi bine sa ramîna asa cum este, si greselile facute în acei 100 m de proba sa nu se ia în consideratie, pentru ca sa se adapteze cu masina si sa mai controleze emotiile. Nu în toate localitatile sunt locuri pentru depăsiri, mai ales cum e posibil sa faci depasirea cînd ceillati soferi au dreptul sa mearga cu viteza mai mare ca un începator.

Kravchenko Egor

30.09.2026, 20:01

1 voturi

Я теорию не могу сдать, а вы практику хотите сделать еще сложнее, я автошколу год назад начал, не могу ничего сдать. Я права получу еще через год. Буду на велосипед пересаживаться!

Cobzac Stela

30.09.2026, 19:37

1 voturi

Nu sunt de acord cu modificarea regulilor pentru examenul auto. Consider că astfel de schimbări ar trebui analizate foarte bine și anunțate din timp, deoarece afectează direct persoanele care deja se pregătesc după regulile actuale.

Mulți dintre noi investim timp, bani și efort pentru a ne pregăti pentru examen, iar schimbarea regulilor pe parcurs poate crea stres și dificultăți suplimentare.

Rusu Alina

30.09.2026, 18:15

1 voturi

Consider că manevra depășirii nu este una relevantă în cadrul examenului pentru obținerea dreptului de conducere. De aici formabilii trebuie sa respecte viteza strictă de deplasare și să nu devieze macar nu un km, dar de aici ar trebui să mărească îndestul viteza pentru a efectua o depășire. Luând în considerare că majoritatea conducătorilor se deplasează cu o viteză excesivă, nu cred că această manevră ar fi în putința unui începător, cât și nu ar pune în pericol alți participanți la trafic. Efectuarea acestei manevre în siguranță încă nu este accesibilă pentru o persoană care abia devine șofer calificat. Chiar și o persoană cu experiență nu mereu riscă să efectueze depășirea, înțelegând posibilele riscuri.

Timotin Dumitrița

30.09.2026, 00:30

1 voturi

Consider că adăugarea unor cerințe tehnice secundare nu reflectă mai bine pregătirea unui candidat.
O abordare optimă este ca traseul să fie stabilit de către examinator în timpul probei, prin indicații clare date candidatului, dar cu condiția ca acest traseu ghidat să verifice un set de manevre esențiale din trafic.
​Această metodă oferă candidatului flexibilitate în adaptare la condițiile de drum, testând în același timp dacă candidatul stăpânește următoarele manevre obligatorii:
​Manevre de schimbare a direcției, atât virajul la stânga cât și la dreapta în intersecții dirijate și nedirijate;
​Întoarcerea autovehiculului în intersecție, deplasarea și încadrarea acestuia în trafic;
​Traversarea sensurilor giratorii, încadrarea corectă pe benzi, acordarea de prioritate și semnalizările corespunzătoare;
​Deplasarea în linie dreaptă cu menținerea benzii și încadrarea în ritmul traficului;
​Schimbarea benzii de circulație și asigurarea corectă în oglinzi;
Acordarea priorității pietonilor la treceri și respectarea vehiculelor de transport public și a vehiculelor cu regim prioritar de circulație.
Susțin măsura ca durata minimă a probei practice să fie de 30 de minute, considerând că un astfel de interval oferă suficient timp pentru evaluarea corectă și obiectivă a capacităților candidatului în condiții reale de trafic.Dar manevrele speciale ar fi bine să rămână la fel așa cum au fost: deplasarea cu spatele, întoarcerea autovehiculului în spațiu restrâns și manevra de parcare.
O astfel de abordare în care examinatorul concepe traseul din mers și ghidează candidatul, dar urmărește bifarea acestor manevre importante garantează o evaluare practică, corectă și axată pe siguranța reală la volan.

Stoianov Gheorghe

29.09.2026, 14:35

2 voturi

Dacă tot se urmărește alinierea la standardele UE, atunci trebuie de eficientizat și activitatea ASP. Mai exact: timpul de așteptare până la următorul examen practic, la Cahul, de exemplu, este de 5 săptămâni. Și faptul că sunt mulți candidați nu e o scuză. Prin comparație, în țările UE, acest termen e de 2 săptămâni.

Cujbă Maria

29.09.2026, 11:55

1 voturi

Consider că este dificil pentru candidați să reușească să susțină examenul auto în termen de un an de la promovarea probei teoretice, în special în contextul în care condițiile de susținere a examenului sunt înăsprite.
O problemă importantă este și timpul îndelungat de așteptare pentru programarea la proba practică, în special în sectoarele Buiucani și Râșcani. Locurile disponibile se epuizează rapid, atât pentru automobilele cu transmisie automată, cât și pentru cele cu transmisie manuală, ceea ce limitează posibilitatea candidaților de a susține examenul în termenul stabilit.
Consider că ar fi necesare măsuri pentru creșterea numărului de examinatori și, implicit, a numărului de locuri disponibile pentru proba practică.

Blanari Igor

29.09.2026, 10:14

2 voturi

Bună ziua,
un aspect important este și faptul ca pretendentii care doresc să obțină un permis de conducere să detină diploma de 9 clase, pe lîngă alte acte importante, asta la fel ar fi un indicator important, or elevii nu își doresc nimic, și dacă vedem pe drumurile locale/naționale o mulțime de copii care conduc ATV-uri, și alte asemenea masini. Rog sa luați în calcul.