ADAUGĂ SAU RĂSPUNDE LA COMENTARIU

1800 caractere


Adauga un fisier (doc, docx,xls,xlsx, pptx, pdf) Maxim 2 MB

Șcerbliuc Mihail

06.06.2024, 14:46

Prin urmare, considerăm că nu pot fi stabilite pentru Agenția de Mediu atribuțiile prevăzute prin lege Administratorului, odată ce legea prevede că în calitate de administrator în acest domeniu acționează Ministerul Mediului. Mai mult ca atât articolul 6 alineatul (2) din Legea 298 din 2018 a vânătoarei și fondului cinegetic prevede înființarea și funcționarea unei unități specializate în cadrul Ministerului Mediului, căreia ar trebui să i se încredințeze funcția de administrator al fondului național de vânătoare. Considerăm că această soluție este cea mai rațională, deoarece activitatea unei astfel de direcții este mult mai largă decât atribuțiile acordate Agenției de Mediu și include nu doar încheierea contractelor privind atribuirea pentru folosirea bunurilor proprietate publică a statului - speciile de animale de vânătoare și habitatele acestora, ci și controlul asupra implementării politicii de stat în acest domeniu, planificarea și gestionarea economiei cinegetice, ceea ce este mult mai larg decât atribuțiile Agenției de Mediu expuse în proiectul supus dezbaterii.

Reieșind din cele expuse, propunem excluderea din proiect a domeniilor şi atribuțiilor stabilite pentru Administrator Ministerului Mediului.

Șcerbliuc Mihail

06.06.2024, 14:46

Aceste atribuții însă, precum şi altele în domeniul administrării fondului cinegetic național sunt prevăzute la art. 8 al Legii55 din 14-03-2024 vânătorii și a protecției fondului cinegetic, doar că această lege stabilește expres la art. 2 alin. (1) că ele sunt exercitate de către Ministerul Mediului.
După cum rezultă din art. 11 alin. (3) alin. (3) al Legii 55/2024, Protecția și dezvoltarea faunei de interes cinegetic și a habitatelor acesteia se pun în sarcina administratorului, autorităților cu competențe în domeniul cinegetic și a gestionarilor fondurilor cinegetice, conform atribuțiilor stabilite de legislație.

Șcerbliuc Mihail

06.06.2024, 14:42

PROPUNERE AVIZ
la proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la reorganizarea Agenției de Mediu elaborat de Ministerul Mediului, cu suportul autorităților administrative subordonate: Agenția de Mediu, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, Agenția „Apele Moldovei”, Agenția „Moldsilva”, Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Conform art. 14 alin. (1) al Legii 100/2017 cu privire la actele normative Hotărârea Guvernului este un act care se adoptă de către Guvern pentru organizarea executării legilor.
După cum rezultă din pct. 6 alin, 5). şi 8 alin. 5) lit. p) şi q) al proiectului „Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de Mediu” anexa nr. 1 la proiectul Hotărîrii de Guvern „Cu privire la reorganizarea Agenției de Mediu”, această Agenție va exercita anumite atribuții în domeniul reglementării utilizării fondului forestier, a obiectelor regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice.

Portalul a fost realizate cu sprijinul Programului USAID Conținutul paginii nu reflectă neapărat opinia Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului SUA. Serviciul electronic public "PARTICIP" se încadrează în strategia guvernamentală de implementare a guvernării electronice