(6) Comentarii
Stefan Voevod
10.07.2022, 22:18
Dezaprob maniera spontană, lipsită de transparență, în care MEC a informat mediul academic și opinia publică despre intenția de reorganizare prin fuziune a mai multor instituții din domeniul educației și cercetării, menționând că o reformă nepregătită, implementată în grabă, fără organizarea unor dezbateri publice și constructive cu reprezentanții instituțiilor care urmează a fi lichidate, constituie, de fapt, o compromitere a democrației administrative și a autonomiei universitare, propune demararea urgentă a discuțiilor și dezbaterilor cu toate părțile vizate în cadrul reformei pentru a exclude haosul și consecințele negative pentru sistemul educațional din țara noastră și mizează pe acțiuni constructive și oportune care ar asigura modernizarea învățământului superior, inclusiv, în pregătirea funcționarilor publici, pentru o Moldovă integrată în spațiul european și aliniată la valorile europene.
Stefan Voevod
10.07.2022, 22:14
Dezaprob maniera spontană, lipsită de transparență, în care MEC a informat mediul academic și opinia publică despre intenția de reorganizare prin fuziune a mai multor instituții din domeniul educației și cercetării, menționând că o reformă nepregătită, implementată în grabă, fără organizarea unor dezbateri publice și constructive cu reprezentanții instituțiilor care urmează a fi lichidate, constituie, de fapt, o compromitere a democrației administrative și a autonomiei universitare, propune demararea urgentă a discuțiilor și dezbaterilor cu toate părțile vizate în cadrul reformei pentru a exclude haosul și consecințele negative pentru sistemul educațional din țara noastră și mizează pe acțiuni constructive și oportune care ar asigura modernizarea învățământului superior, inclusiv, în pregătirea funcționarilor publici, pentru o Moldovă integrată în spațiul european și aliniată la valorile europene.
Inga Ţiţchiev
10.07.2022, 21:23
Proiectul de lege propus în discuție este unul care nu are la bază analize profunde, iar argumentele prezentate nu sunt clare, nu a fost efectuată o evaluare obiectivă, cu specificarea criteriilor în baza cărora au fost selectate unele instituții pentru a fi absorbite de către altele.
Ne exprimăm dezacordul total cu privire la intenția MEC de a plasa institutele în alt mediu, fără a avea un mecanism clar în care să fie stipulați toți pașii care urmează pentru a nu pierde și potențialul uman care a mai rămas după precedentele reforme.
Universitatea de Stat din Tiraspol
10.07.2022, 14:16
7. Încălcăndu-se totalmente autonomia universitară, constatăm că MEC își atribuie în mod voluntarist competența de a adopta reducerea numărului de universități prin fuziune/absorbție, care se bazează mai degrabă pe o percepție generalizată și mai puțin pe argumente, care ar demonstra avantajele acestui curs de politică administrativă. Mai mult ca atât, proiectul MEC contravine în totalitate cu acele propuneri de rationalizare și optimizare incluse în studiul din 2015, la care MEC face referintă. (de vazut) (Restructurarea, raționalizarea și modernizarea sectorului învăţământului superior în Republica Moldova, 2015, autori: Romeo V. Țurcan, Larisa Bugaian,
http://www.pblmd.aau.dk/fileadmin/user_upload/Annex_5_EUniAM_Restructurarea_invatamantului_superior_in_Moldova.pdf).
Conform acestui studiu, instituția cu statutul juridic de Universitatea de Stat din Tiraspol este păstrată ca universitate regională.
Astfel MEC încalcă nu doar Hotărârea de Guvern 480 din 9 iulie, 1992, conform căreia statutul juridic al instituției în cauză îl deține Universitatea de Stat din Tiraspol (evacuată temporar la Chișinău), dar mai ignoră și propunerile de raționalizare ale experților din studiul realizat în 2015, la care mereu face referință.
Universitatea de Stat din Tiraspol
10.07.2022, 14:13
5. Cui va fi atribuit statutul juridic al Universității de Stat din Tiraspol, odată ce absorbția prevede pierderea statutului juridic de către UST? Sau este soluționată problema transnistreană și recunoscută universitatea din stânga Nistrului și noi nu cunoaștem asta?
6. MEC a incălcat principiul transparenței decizionale (legea nr.239/2008 privind transparența procesului decizional și legea nr.1000/2017 privind actele normative), care obligă autoritățile să asigure transparența, publicitatea și accesibilitatea în procesul de elaborare a actelor normative și dezbatere a lor în procesul de consultare/avizare. (Universitatea de Stat din Tiraspol nu a fost consultată, implicată, invitată să participe în procesul de elaborare a proiectului dat sau să i se permită măcar să se expună cu privire la acest proiect, elaborat în taină). Astfel s-a încălcat grav și principiul autonomiei universitare, prevăzut de mai multe actele normative: carta universitară, codul educației, Constituția Republicii Moldova.
Universitatea de Stat din Tiraspol
10.07.2022, 13:57
Universitatea de Stat din Tiraspol consideră că Proiectul de Hotărâre elaborat de catre Ministerul Educației și Cercetării conține prevederi care încalcă flagrant legislația în vigoare a Republicii Moldova și Convenția de la Lisabona cu privire la refugiați, și anume:
1. Universitatea de Stat din Tiraspol (UST), fondată în anul 1930, este prima instituție de învățământ superior din Republica Moldova, care actualmente își desfășoară activitatea la Chșinău, în urma evacuării forțate din or.Tiraspol, din cauza acțiunilor ilegale ale forțelor separatiste și neconstituționale aflate și astăzi la putere pe teritoriul ocupat al Republicii Moldova.
2. Menționăm că Universitatea a fost evacuată la Chișinău, în baza unei Hotărâri a Guvernului RM (nr. 480 din 9 iulie, 1992), care nu a fost anulată. Universitatea de Stat din Tiraspol păstrează și astăzi statutul de ”universitate evacuată”, iar profesorii, sunt ”persoane strămutate forțat ca urmare a unor războaie”, bucurându-se de un statut special de protecție conform hotărârii de guvern adoptate în 1992, dar și conform dreptului refugiaților (Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie, 1951), odată ce Republica Moldova declară că respectă această convenție.
3. Astfel consideram ca autorul proiectului de lichidare a Universității de Stat din Tiraspol și-a depășit atribuțiile, inițiind procedura de așa numită absorbție, elaborând acest proiect, fără a se consulta cu colectivul acestei universități.
4. Nu sunt clare direcțiile strategice de dezvoltare pe care le poate garanta autorul acestui proiect de fuzionări (absorbții) în mediul universitar, lipsesc criteriile după care se va face dizolvarea și comasarea universităților desemnate pentru lichidare.
Portalul a fost realizate cu sprijinul Programului USAID Conținutul paginii nu reflectă neapărat opinia Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului SUA. Serviciul electronic public "PARTICIP" se încadrează în strategia guvernamentală de implementare a guvernării electronice