Alexandru DRĂGULEAN tel. 0-22-25-23-55; e-mail: alexandru.dragulean@army.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
alexandru.dragulean@army.md
Ministerul Apărării inițiază consultarea publică a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (nr. unic 718/MA/2020).
Scopul principal al proiectului constă în perfecționarea reglementărilor cu privire la protecţie socială a militarilor prin contract, majorarea nivelului de atractivitate a serviciului militar, asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea eficientă de către militari a obligaţiilor de serviciu, atragerea şi menţinerea în serviciul militar a resurselor umane profesioniste, consolidarea potenţialului şi sporirea profesionalismului militarilor, precum și consolidarea/dezvoltarea sistemului de management al funcției militare, toate aceste acțiuni fiind orientate spre impulsionarea procesului de profesionalizare a Forţelor Armate.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului derivă din necesitatea realizării acțiunii 11.6.1 de la Obiectivul 11.6 („Îmbunătăţirea cadrului legal privind protecţia socială a militarilor, a colaboratorilor organelor securităţii statului şi familiilor acestora, a veteranilor Forţelor Armate şi a participanţilor la conflictele militare”) din Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 636/2019.
Prevederile de bază ale proiectului vizează operarea amendamentelor la Legea nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forţelor Armate, Legea nr. 1245/2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, Legea nr. 1477/2002 cu privire la răspunderea materială a militarilor, Legea nr. 162/2005 cu privire la statutul militarilor şi Legea nr. 52/2007 cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare.
Beneficiarii proiectului sunt militarii Forțelor Armate ale Republicii Moldova.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării proiectului sunt asigurarea unui cadru legislativ adecvat, care va reglementa modul de îndeplinire a serviciului militar şi statutul militarilor, va oferi garanţii legislative întru funcţionarea eficientă şi viabilă a întregului sistem naţional de apărare, prin urmare, fiind realizate liniile directorii ale reformei sectorului de securitate naţională, accentul fiind pus pe modernizarea sistemului de management al cadrelor militare şi majorarea nivelului de calitate a vieţii pentru efectivul Forţelor Armate.