Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova 2030

Problema

Conform Barometrului Opiniei Publice, oamenii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de educația pe care copiii o primesc la școală, educația formală de bază. Datorită schimbărilor demografice și emigrării, numărul elevilor și studenților pe tipuri de instituții este în continuă scădere.

Rezultatele în sectorul educației sunt slabe în Moldova: în termeni absoluți, în comparație cu țările vecine, precum și din perspectiva echității. Capitalul uman reprezintă resursa de bază în dezvoltare unei țări. În cazul Republicii Moldova, acesta și-a pierdut renumele de factor de producție calificat. Conform Forumului Economic Global, Republica Moldova acumulează un scor de doar 3,09 din 7 pentru indicatorul privind ușurința de a găsi angajați calificați, un scor de 1,9 din 7 pentru indicatorul referitor la capacitatea de reținere a persoanelor talentate în țară și un scor de 1,7 din 7 pentru indicatorul despre capacitatea de a atrage persoane talentate în țară. În comparație cu alte țări, progresul Republicii Moldova în ceea ce privește educația în Indicele Competitivității Globale este destul de modest, înregistrând oscilații minore în jurul valorii medii. Gradul de pregătire a personalului și calitatea managementului școlilor, cu mici excepții, a pierdut în mod constant locul în clasament. În astfel de condiții, Republica Moldova cu dificultate poate fi considerată competitivă la capitolul dezvoltarea sistemului educațional, fiind insuficiente eforturile de îmbunătățire a acesteia.

Chiar dacă și la celelalte trepte ale educației există discrepanțe între mediu urban și mediul rural, în instituțiile de educație timpurie o rată semnificativă a copiilor din mediul rural rămân neșcolarizați, ori aceasta este treapta unde se pune baza deprinderilor și cunoștințelor de bază. 

Pe parcursul a cinci ani s-a îmbunătățit poziția Republicii Moldova în evaluarea PISA. Evaluarea PISA arată nu doar în ce măsură elevii pot reproduce cunoștințe, ci şi dacă ei le pot aplica în situații noi, atât în cadrul instituției de învățământ, cât şi în viața reală. În același timp, scorul Republicii Moldova este mult în urma mediei țărilor OECD.

Pe cine afectează

• Copiii cu părinți plecați peste hotare. Persistă vulnerabilitatea privind abandonul școlar și absenteismul pe de o parte, iar pe de alta dependența de banii remiși de către părinți, factor care conduce la diverse riscuri sociale.  Conform Recensământului școlar 2015 al Ministerului Educației, numărul copiilor lăsați în țară fără grija părintească, în legătură cu plecarea părinților peste hotare la muncă a fost de aproximativ 40 mii, din care circa 10 mii copii aveau ambii părinți plecați peste hotare și 30 mii copii - un părinte plecat peste hotare^[1]. Copiii cu părinți plecați peste hotare sunt lăsați de cele mai multe ori în grija bunicilor. Unii nu frecventează școala regulat, iar alții părăsesc școala pentru că sunt nevoiți să se întrețină de sine stătător și se angajează la lucru.

• Persoanele de etnie romă. Rata scăzută a frecventării instituțiilor de învățământ se datorează multor cauze, printre care efortul redus al părinților în încurajarea copiilor de a studia, căsătoriile timpurii și discriminarea în școli, atitudinea față de copiii romi din partea colegilor și chiar din partea cadrelor profesorale, neimplicarea copiilor romi în activități extrașcolare.

• Tinerii. Tinerii din zonele rurale au nevoie de servicii de orientare profesională mult mai calitative, relevante și cu o intervenție mult mai timpurie. În general, tinerii din zonele urbane sunt mai ambițioși în ceea ce privește planurile de angajare. Aproximativ 12,7% din tinerii din urbe doresc să devină conducători/manageri comparativ cu 5,7% din tinerii de la sate. Conform BNS mult mai mulți tineri din orașe își doresc să devină specialiști cu un nivel înalt de calificare (55%) comparativ cu (38,3%) tinerii inactivi de la sate.

• Vârstnicii. O mare parte a populației în vârstă este inactivă. Peste 70% din persoanele cu vârsta de peste 55 de ani sunt inactivi economic. Chiar şi în rândurile persoanelor sub 55 de ani rata de inactivitate este de peste 50%. Îmbunătățirea indicilor de sănătate şi reducerea ratei înalte de dizabilitate în rândurile vârstnicilor le-ar permite să fie antrenați mai mult în câmpul muncii. Această abordarea ar permite transformare persoanelor în etate în contribuabili, nu persoane dependente de economia țării.

• Persoanele cu dizabilități. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru înlăturarea barierelor de ordin infrastructural, informațional şi metodico-didactic în domeniul educației pentru a asigura dreptul la educație a copiilor cu dizabilități în condiții de egalitate cu ceilalți.

Factorii cauzali

• Sistemul actual de formare inițială și continuă a cadrelor didactice nu asigură calitatea necesară a acestora pentru a răspunde provocărilor și cerințelor necesare pentru viitor și pentru ajustarea cunoștințelor la piața muncii și la imperativele societății. O bună parte a cadrelor didactice sunt pregătite conform programelor profesionale depășite, iar discrepanța dintre teoria învățată și abilitățile solicitate la angajare care nu motivează elevii și studenții să aibă o atitudine sârguincioasă în procesul educațional. În același timp, sistemul educațional nu asigură condiții adecvate/suficiente pentru menținerea şi stimularea performanței profesionale a cadrelor didactice. Un impact important negativ l-a avut și migrația externă în anii 2000 a cadrelor didactice, în special din mediul rural. Anual, planul de înmatriculare la buget pentru domeniul Științe ale educației nu se acoperă cu 20-30%

• Condițiile nesatisfăcătoare din multe instituții școlare care funcționează, în special discrepanțe mari între copiii care frecventează instituțiile preșcolare în mediul urban şi cei din mediul rural, atât în ce privește accesul la diferite resurse, cât şi în ce privește condițiile de educație, calificarea și chiar inexistența cadrelor didactice la anumite discipline, posibilitatea participării la diferite activități extra-curriculare se răsfrânge negativ asupra calității cunoștințelor și abilităților obținute de elevi, și implicit asupra încadrării acestora pe piața forței de muncă, venitului obținut și, în final, asupra calității vieții.

• Sistemul educațional actual nu țintește în mod explicit grupurile de copii care au acces limitat la școală: din familii cu venituri reduse; cu părinți plecați peste hotare, rămași cu îngrijitori; de etnie romă; cu dizabilități fizice; din familii în care părinții consumă alcool; care vin din instituțiile rezidențiale; părinți minori. Copiii din familii cu venituri reduse abandonează școala deoarece venitul părinților nu permite asigurarea copiilor cu uniformă, rechizite, chiria manualelor, echipament sportiv. Pe lângă aceasta, copiii și părinții sunt obligați să achite diverse taxe informale pe parcursul anului școlar: fondul clasei, fondul școlii, reparație și echipamente, cadouri cu ocazia diferitelor manifestări și sărbători, caiete cu evaluări, teste, lucrări practice și de laborator. Lipsa resurselor financiare în familie duce la înlocuirea școlii cu munca fizică intensă și obositoare. Munca sezonieră, caracteristică copiilor din mediul rural, este una din cauzele frecventării neregulate sau abandonării școlii.  În familiile unde se consumă alcool, copiii sunt forțați să lucreze, chiar și din timpul lecțiilor, iar banii sunt folosiți pentru băuturi alcoolice. În plus, copiii sunt lipsiți de grija părinților, nu au condiții să învețe și abandonează școala. Copiii cu dizabilități fizice nu frecventează școala din cauza că lipsesc rampe, centre de resurse, cadre didactice de sprijin. În lipsa grădinițelor, părinții lasă copiii mici în supravegherea fraților/ surorilor mai mari, care sunt nevoiți să lipsească de la școală.

Teoria schimbării

Sistemul educațional este un element vital în dezvoltarea socială și economică a unei țări, dar și în dezvoltarea fiecărui om în parte. Capitalul uman este factorul-cheie în reducerea șomajului și a veniturilor mici, fiind determinant pentru creșterea economică. Dar, mai important este faptul că educația este asociată cu un șir de beneficii non-economice, precum îmbunătățirea stării de sănătate, implicarea civică și socială, un climat de securitate și de confort social mai bun, ceea ce implicit are și o contribuție majoră în creșterea productivității economiei naționale. Importante pentru oameni și pentru societate în ansamblu sunt abilitățile funcționale obținute prin educație. Competențele și caracterul calității care sunt dezvoltate de către școală, mai degrabă decât calificările și certificatele, fac oameni mai de succes și mai pregătiți în viața lor profesională și în cea privată.

Educația este relevantă pentru toate etapele vieții. Educația de la vârsta fragedă până la adolescență este crucială pentru dezvoltarea umană. Circumstanțele în care crește un copil au un impact crucial asupra restului vieții sale: dacă va fi angajat sau va trăi din asistență socială, dacă va fi un contribuabil sau va reprezenta o cheltuială pentru societate, va tolera sau nu acte de corupție, va avea o stare a sănătății bună sau precară etc. Educația formală este esențială în dezvoltarea oamenilor și, implicit, a țării. Un sistem educațional calitativ este fundamentul unei societăți bazate pe cunoaștere, echipând cetățenii cu aptitudini funcționale de bază pentru a se integra în societatea, a fi responsabili și pentru a contribui la dezvoltarea acesteia. După părăsirea sistemului educației formale, omul continuă învățarea pe tot parcursul vieții, care este un proces continuu de oportunități flexibile de învățare, corelând învățarea şi competențele dobândite în instituțiile formale cu dezvoltarea competențelor în contexte non-formale şi informale, în special la locul de muncă. Acest lucru este esențial pentru a sprijini competitivitatea în contextul unei economii globale a cunoașterii bazată pe tehnologie şi pentru a promova integrarea socială şi participarea la o societate democratică.

În vederea asigurării educației calitative, relevante și pe tot parcursul vieții, sunt propuse următoarele priorități:

• Asigurarea accesului tuturor copiilor în sistemul educației timpurii, inclusiv în zonele rurale, și revizuirea curriculumului pentru educația timpurie a copiilor.

• Modernizarea curriculumului în toate ciclurile educaționale. Un nou model educațional este necesar pentru a pregăti elevii și studenții pentru cerințele și provocările erei informaționale și inovaționale. Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor, digitizarea, automatizarea și învățarea mașinilor vor schimba radical locul de muncă tradițional. Studenții, forța de muncă și economii întregi, ținând cont de nivelul de globalizare, vor fi în competiție pentru cea mai bună educație, locuri de muncă și creștere economică. Alte provocări pentru a fi luate în considerare în modernizarea curriculum-ului sunt schimbarea climei, urbanizarea, migrarea și schimbările demografice.

• Elaborarea programelor și cursurilor de orientare profesională în instituțiile de învățământ general, în special pentru copiii cu dizabilități și sporirea accesului la studii al persoanelor cu dizabilități.

• Adaptarea sistemului educațional la noile abordări care ajută elevii și studenții să învețe abilități precum gândirea critică, colaborarea și conștientizarea preocupărilor globale precum schimbarea climei. Nu este suficient doar a preda bine subiectele tradiționale, ci trebuie pus un accent mai mare pe aptitudinile soft („soft skills”) care ajută oamenii să ia decizii, să soluționeze probleme, să comunice eficient, să construiască relații sănătoase, să gestioneze timpul, să facă față stresului și să-și trăiască viața într-o manieră sănătoasă și productivă.

• Dezvoltarea şi favorizarea acelor profiluri şi specializări de învățământ care vor fi bine articulate cu nevoile şi cerințele economiei naționale, descurajându-se specialitățile care nu sunt cerute de piața muncii. Pentru creșterea gradului de adecvare a formării profesionale la necesitățile reale ale economiei naționale atragerea mediului de afaceri în elaborarea ofertei educaționale și în procesul de pregătire profesională a cadrelor (practica de producere).

• Complementarea politicilor cu cadre didactice talentate, bine echipate pentru a ghida elevii și studenți să obțină abilități necesare în viitor. Un sistem eficient trebuie să se bazeze pe cadre didactice capabile, care doresc și sunt pregătiți să facă față provocărilor pregătirii elevilor pentru un viitor tot mai evoluat și mai complex.

• Extinderea educației dincolo de pereții claselor. Cadrele didactice și părinții trebuie să echipeze elevii și studenții cu abilități și atitudini cu ajutorul cărora vor aplica concepte academice în afara clasei și vor percepe învățarea ca pe un proces organic, nu unul limitat la mediile de predare tradiționale.

• Impulsionarea reformei privind implementarea conceptului de educație continuă și învățare pe parcursul vieții în corespundere cu cerințele pieței forței de muncă. Asigurarea profesionalizării/reprofesionalizării periodice a populației în vârstă aptă de muncă pentru asigurarea competitivității acestora pe piața forței de muncă.

• Ridicarea prestigiului profesiei de cadru didactic, în special prin motivarea financiară și prin modernizarea sistemului de formare inițiată și continuă a cadrelor didactice, dar și prin crearea condițiilor de muncă corespunzătoare pentru valorificarea vocației de pedagog și pentru utilizarea timpului profesional și personal în mod rațional.