Proiectul Hotărârii Guvernului vine să îmbunătățească, la nivel tehnic prevederile:
- Hotărârii Guvernului nr. 378/2018 cu privire la stabilirea și plata indemnizației zilnice pentru copii - cu scopul de a sublinia că autoritatea tutelară teritorială este responsabilă de stabilirea și plata indemnizației zilnice pentru copii, indiferent de tipul serviciului de plasament și forma de organizare a acestuia (public, privat, serviciul este prestat de autoritățile publice de nivelul I sau II) ;
- Hotărârii Guvernului nr. 550/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de acreditare şi modul de funcționarea organizațiilor străine cu atribuții în domeniul adopției internaționale în Republica Moldova și a listei serviciilor și activităților pe care le pot desfășura în domeniul adopției internaționale - în vederea ajustării normelor cu privire la termenul când pot fi depuse cererile pentru prelungirea acreditării a organizațiilor străine cu atribuții în domeniul adopției internaționale, care la acest moment vin în contradicție cu prevederile Legii nr. 99/2010 privind regimul juridic al adopției;
- Hotărârii Guvernului nr. 560/2011 pentru instituirea Consiliului Consultativ pentru Adopții și aprobarea Regulamentului de activitate al acestuia - în vederea asigurării participării diverselor organizații ale societății civile cu competențe în domeniul protecției copilului în calitate de membri ai Consiliului;
- Hotărârii Guvernului nr. 1478/2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii - în scopul asigurării respectării drepturilor copiilor, cetățeni străini, care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, la prestații sociale, aplicând principiul de nediscriminare.
Propunerile urmează a fi transmise, în format electronic la adresa de e-mail: e-mail: ina.scaticailov@social.gov.md în termen de 10 zile lucrătoare.