Odată cu adoptarea și intrarea în vigoare a Legii nr.256/2023 pentru modificarea unor acte normative (reforma sistemului de asistență socială „Restart”), atribuțiile din domeniul asistenței sociale exercitate de unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul al doilea (cu excepția municipiului Chișinău și UTA Găgăuzia) vor fi preluate de către agențiile teritoriale de asistență socială. Prin urmare, autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea (consiliile raionale și consiliului municipal Bălți), în lipsa competențelor în acest domeniu, de la 1 ianuarie 2024 nu mai pot fi fondatori ai instituțiilor publice prestatoare de servicii sociale.
Ținând cont de interesul suprem al beneficiarilor de măsuri de asistență socială, precum și de preluarea competențelor din domeniul asistenței sociale și de revizuirea corespunzătoare a sistemului de transferuri cu destinație generală către UAT de nivelul al doilea, conform conceptului reformei Restart este planificată transmiterea unei instituții publice către stat. Transmiterea instituției publice de la APL în proprietatea publică a statului are loc în modul prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 901/2015 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică. Transmiterea Instituției Publice „Servicii de asistență subiecților violenței în familie” din orașul Drochia are lor în baza deciziei Consiliului raional Drochia. Ministerul Muncii și Protecției Sociale va exercita calitatea de fondator, iar Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Est va asigura coordonarea și administrarea acesteia.