Valeriu Goncear, Sef adjunct Directia sanatate publica, tel. 022-26-88-62, email:valeriu.goncear@ms.gov.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
iulia.mihalachi@ms.gov.md
Intervenţia cu reglementări noi în zona tutunului este o stringenţă socială acută, determinată de faptul că efectele nocive ale consumului de tutun şi promovarea industriei tutunului nu doar conduc la surparea sănătăţii populaţiei, dar corup generaţiilor tinere, menţinând mitul că fumatul face parte din formula de etalare a unui statut social.
Proiectul de lege este reperat la Convenţia-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 124 din 11 mai 2007 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului.
Proiectul vizează modificarea interdependentă a unui şir de acte legislative, din care cele mai substanţiale intervenţii se propun în Legea nr. 278 din 14.12.2007 cu privire la tutun şi la articolele din tutun (în varianta nouă se justifică redenumirea acestea în Legea privind controlul tutunului), dar pe lângă aceasta vor fi operate modificărilor în:
Legea nr.1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate;
Legea nr.10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice;
Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului;
Legea nr.1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală;
Desigur în acest context este necesar să fie făcute ajustări şi în Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XV din 24 octombrie 2008, menite să asigure funcţionarea mecanismului regulatoriu prin includerea sancţiunilor şi completarea triadei funcţionale dispoziţie – ipoteza – sancţiune.
Proiectul va contribui la creşterea nivelului de protecţie a sănătăţii populaţiei de daună cauzată de consumului produselor din tutun şi expunerea la fumul de tutun, consolidarea capacităţilor naţionale de control în domeniul tutunului. Conform estimărilor după modelul folosit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, după punerea în aplicare a mecanismelor prevăzute de prezentul proiect de lege, fiecare an de acţiune eficientă a acestora poate fi convenţional echivalată cu dobândirea, în fiecare an, a 40487 ani de viaţă sănătoasă prin prevenirea mortalităţii premature, dezabilităţii şi incapacităţii temporare de muncă. Adoptarea şi implementarea proiectului va contribui, de asemenea, la reducerea costurilor pentru tratamentul bolilor legate de consumul de tutun şi expunerea la fumul de tutun, precum şi la creşterea productivităţii muncii.