Andrei Matei, Sef Directia buget, finante si asigurari, tel. 022-26-88-39, email:andrei.matei@ms.gov.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
iulia.mihalachi@ms.gov.md
Cuantumul primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate în formă procentuală, se preconizează de majorat de la 7,0 % la 8,0 %, care vor fi achitate cîte 4 % de fiecare categorie de plătitori prevăzută de anexa nr.1 a Legii nr.1593-XV din 26 decembrie 2002. Suma primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate în formă procentuală va constitui 2 332 456,8 mii lei [29 155 700,0 mii lei (fondul de remunerare a muncii)*8%)].
În proiectul legii FAOAM pe anul 2014 este păstrată norma reducerii de 50% la mărimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală stabilită în sumă fixă achitată în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Practica aplicării acestei înlesniri a demonstrat impactul pozitiv în vederea protecţiei financiare a categoriilor de populaţie cu venituri mici şi sporirii gradului de acoperire a populaţiei cu asigurări obligatorii de asistenţă medicală.
Pentru anul 2014 proiectul FAOAM este elaborat cu un deficit în sumă de 150 000,0 mii lei, care va fi acoperit prin soldurile de mijloace băneşti ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Mijloacele financiare destinate acoperirii cheltuielilor de administrare al sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală urmează a fi folosite pentru asigurarea gestionării adecvate a sistemului, orientat spre extinderea acoperirii populaţiei cu acest mecanism de protecţie financiară, pe de o parte, şi spre eficientizarea utilizării de către prestatori a resurselor alocate şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.