Andrei Balan, Șef al Direcției contencios și controlul legalității, tel. +373 26 28 88 email: andrei.balan@mf.gov.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
email: andrei.balan@mf.gov.md
Aprobat: Hotărârea Guvernului nr. 338 din 03.06.2020
Pentru a beneficia de fondurile alocate în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională, statele partenere, inclusiv Republica Moldova, urmează să respecte o serie de cerințe privind modul de management, audit, control și recuperarea fondurilor utilizate contrar destinației în cadrul acestor programe. La nivel instituțional, Republica Moldova urmează să implice autoritățile naționale în procesul de management, audit, control și recuperare a fondurilor utilizate contrar destinației în cadrul programelor respective pe teritoriul Republicii Moldova.
În contextul noilor responsabilități asumate în cadrul Programelor de cooperare transfrontalieră și transnaționale pentru perioada 2014-2020, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 576/2017 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la implementarea programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională, finanțate de Uniunea Europeană. Acest act constituie cadrul legal ce conține prevederi specifice cu privire la modul de implementare a proiectelor din cadrul Programelor, instituțiile implicate, precum și funcțiile acestora. Totodată, Hotărârea Guvernului nr.576/2017 prevede existența și funcționarea Oficiului pentru Coordonarea Programelor, care activează sub egida Ministerului Finanțelor.
Astfel, se propune instituirea ”Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă” cu statut de instituție publică, al cărei fondator este Ministerul Finanțelor. Oficiul se va implica la toate etapele de implementare a programelor de cooperare transfrontalieră, asigurând suportul necesar atât structurilor de management, cât și beneficiarilor proiectelor.
Totodată, prezentul proiect prevede reorganizarea, prin absorbție, a Directoratului Liniei de Credit.