Daniela Demişcan, Secţia programe naţionale, tel.022 26 88 67,e-mail: daniela.demiscan@ms.gov.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
marcela.tirdea@ms.gov.md
Combaterea bolilor cardiovasculare reprezintă pentru Republica Moldova o problemă vitală atât medicală, cât şi socio-economică, întrucât acestea se plasează constant pe primul loc printre cauzele de deces a populaţiei, deţinând cca 56% din mortalitatea totală pe parcursul ultimilor 10 ani, iar numărul celor decedaţi majorându-se de la 631.99 cazuri de deces la 100000 populaţie în anul 2000 până la 688.14 cazuri în a.2010 (cu aproape 9%).
Experienţa ţărilor cu economii avansate din ultimele trei decade a demonstrat că cea mai mare parte din impactul uman şi social, cauzat de îmbolnăvire şi mortalitate prin maladiile cardiovasculare poate fi diminuat prin măsuri de profilaxie bine studiate, cost-efective şi fezabile, implementând strategii de combatere a factorilor de risc şi metode moderne de tratament.
Astfel, Programului naţional de profilaxie şi combatere a bolilor cardiovasculare trasează priorităţile de activitate bazate pe concepţii ştiinţific argumentate implementarea cărora vor asigura reducerea poverii bolilor cardiovasculare.