Începând cu 4 mai 2023, Ministerul Afacerilor Interne inițiază consultarea publică a proiectului hotărârii Guvernului privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 297/2017 pentru implementarea Legii nr. 215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova (număr unic 325/MAI/2023).
Necesitatea elaborării proiectului de act normativ derivă în primul rând din identificarea omisiunii (vidului) normativ în conținutul Hotărârii Guvernului nr. 297/2017. În context, menționăm că actualele norme ale cadrului normativ național nu reglementează procedura de efectuare a controlului minim în cazul trecerii frontierei de stat de către șefii de stat şi de guvern, precum şi de către membrii delegaţiei acestora ale căror sosire şi plecare au fost anunțate oficial Poliţiei de Frontieră.
Astfel, proiectul actului normativ oferă soluția viabilă aferentă problematicii specificate și respectiv, completarea anexei nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 297/2017 în scopul excluderii echivocului enunțat prin reglementarea procedurii de control minim la trecerea frontierei de stat, aplicat în cazul șefilor de stat şi de guvern, precum şi membrilor delegațiilor acestora.
În același timp, implementarea mecanismului de control minim al acestor categorii de persoane va contribui la consolidarea eforturilor în domeniul cooperării internaționale, reflectând totodată, deschiderea Republicii Moldova spre dezvoltarea continuă a conceptului european de gestionare integrată a frontierelor.
Recomandările la proiectul de decizie, supus consultării publice pot fi expediate până la data de 10 mai 2023, în adresa dlui Cara Victor, ofițer principal al Direcției politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat, migrației și azilului a Ministerului Afacerilor Interne (e-mail: victor.cara@mai.gov.md, tel: 022-255-537) sau pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat, migrației și azilului.
Proiectul deciziei și materialele aferente sunt disponibile pe pagina-web oficială a Ministerului Afacerilor Interne https://mai.gov.md/ sau la sediul central al ministerului, amplasat în mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75.