27.05.2026 - 11.06.2026
Scopul proiectului este armonizarea cadrului normativ național cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul siguranței maritime, prin reglementarea cerințelor de proiectare, construcție, performanță, testare, evaluare a conformității, marcare și utilizare a echipamentelor maritime.
Transpunerea actelor UE va contribui la creșterea siguranței navigației, prevenirea poluării de către nave, utilizarea echipamentelor conforme standardelor internaționale, consolidarea capacității autorității competente de supraveghere, certificare și control, precum și reducerea riscurilor generate de echipamente neconforme sau falsificate. Totodată, proiectul va susține alinierea Republicii Moldova la cerințele europene aplicabile domeniului naval și va facilita aplicarea unor proceduri tehnice clare și uniforme.
Proiectul urmărește transpunerea Directivei 2014/90/UE privind echipamentele maritime, Regulamentului delegat (UE) 2018/414 privind etichetarea electronică a unor echipamente maritime, Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1533 privind cerințele de proiectare, construcție, performanță și standardele de încercare pentru echipamentele maritime, precum și a Deciziei 2013/638/UE privind cerințele esențiale pentru echipamentele de radiocomunicații maritime destinate navelor care nu intră sub incidența Convenției SOLAS.
Recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Direcția politici în domeniul transportului naval.
Ответственные люди
79