Ala Bujniţa, tel. de contact – (22) 82-33-95, e-Mail: ala.bujnita@fisc.md
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
ala.bujnita@fisc.md
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern privind modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.101 din 05.02.2013 cu privire la aprobarea formelor tipizate ce atestă rezidenţa şi a impozitului pe venit achitat de către nerezidenţi în Republica Moldova.
Proiectul hotărîrii Guvernului a fost elaborat în scopul executării prevederilor Codului fiscal, ţinînd cont de modificările şi completările aprobate prin Legea nr.71 din 12 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial nr.102-104/170 din 28.04.2015), precum şi în scopul optimizării proceselor de administrare fiscală a veniturilor persoanelor nerezidente şi crearea unor condiții favorabile de oferire a serviciilor de nivel înalt atît contribuabililor–persoane rezidente, cît şi celor nerezidente.
Astfel, atestarea rezidenței și a impozitului pe venit achitat în Republica Moldova se efectuează în temeiul prevederilor Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărîrii Guvernului nr.101 din 05.02.2013 cu privire la aprobarea formelor tipizate ce atestă rezidenţa şi impozitul pe venit achitat de către nerezidenţi în Republica Moldova și a Ordinului IFPS nr.1170 din 01.08.2014 cu privire la atestarea rezidenţei şi a impozitului pe venit achitat de către nerezidenţi în Republica Moldova (cu modificările ulterioare) și a Convențiilor (Acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri la care Republica Moldova este parte.
Asigurarea unui proces eficient de atestare a rezidenței și a impozitului pe venit achitat în Republica Moldova de către persoanele fizice și juridice nerezidente pe teritoriul Republicii Moldova este un beneficiu al acestora pentru a utiliza facilitățile prevăzute de prevederile convențiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri.