Proiectul de lege a fost elaborat în vederea realizării acțiunii 1.1.4 Modificarea cadrului normativ privind custodia publică a Planului de acțiuni privind implementarea Programului prind gestionarea fluxului migrațional, azilului și integrării străinilor pentru 2022-2025.
În procesul de elaborare a proiectului de lege au fost luate în considerație recomandările Ministerului Justiției și a mediului academic, în vederea uniformizării cadrului normativ cu privire la luarea și prelungirea custodiei publice, competența instanțelor judecătorești, termenii de examinare a cererii privind luarea în custodie publică, garantarea drepturilor străinului care urmează a fi supus măsurii de luare în custodie, căile de atc etc.