Ministerul Afacerilor Interne anunță consultările publice asupra proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.713/2001 privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope, Codul penal nr.985/2002, Codul de procedură penală nr.122/2003 și Codul contravențional nr.218/2008).
Scopul proiectului hotărârii de Guvern este de a stabili cadrul normativ, pentru consolidarea competenței material-procesuale a Poliției privind efectuarea testării antidrog, conform unei proceduri similare mecanismului conceptual aplicat pentru efectuarea testării alcoolscopice.
Prin urmare, testarea antidrog va reprezenta acțiunile polițistului orientate spre stabilirea consumului de substanțe stupefiante, psihotrope și a precursorilor efectuate cu ajutorul mijloacelor tehnice calibrate, cum ar fi dispozitivele de testare narcologică (de exemplu Narcotester Drager – Drug Test 5000).
Efectuarea unei asemenea intervenții normative, de asemenea, are ca scop implementarea prevederilor art.25 alin.(5) subpct.22) și 23) din Legea nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului
Aprobarea proiectului enunțat va consolida capacitatea Poliției de a preveni și combate consumul și traficul de substanțe stupefiante, psihotrope sau a precursorilor, protecția cetățenilor împotriva pericolelor generate de consumul de droguri, asigurarea siguranței traficului rutier prin prevenirea și combaterea contravențiilor/infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise, garantarea securității și a drepturilor cetățenilor și a unui climat de ordine și siguranță în societate.
În acest context, recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului prenotat, pot fi expediate la adresa Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 10 zile lucrătoare.
Persoane de contact: Vitalie Railean, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, tel: 069688730, e-mail: vitalie.railean@mai.gov.md; Dina Gaburici, ofițer principal al Direcției juridice a IGP, tel: 079798246, e-mail: dina.gaburici@igp.gov.md.