Elaborarea proiectului de hotărâre este determinată de necesitatea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare privind contribuția la Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni. Acordul va intra în vigoare la data semnării de către părți, contribuția alocată fiind valabilă până la data de 31 decembrie 2022. Prin urmare, încheierea prezentului Acord, în temeiul prevederilor art.13, alin. (1), litera c) din Legea 595/1999 privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, are caracter de excepție și este autorizată în formă simplificată.
Proiectul HG pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare privind contribuția la Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-2.png)

28.03.2022 - 01.04.2022
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-3.png)
Ответственные люди
1. Țurcanu Snejana (Consultant principal, Secția Cooperare Sectorială, Direcția Asistență Externă) Телефон . 022 26 25 85 / Эл. адрес : snejana.turcanu@mf.gov.md
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-4.png)
Файлы
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-2.png)
Proiectul HG pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare privind contribuția la Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni
25.03.2022 - 28.03.2022
Elaborarea proiectului de hotărâre este determinată de necesitatea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare privind contribuția la Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni. Acordul va intra în vigoare la data semnării de către părți, contribuția alocată fiind valabilă până la data de 31 decembrie 2022. Prin urmare, încheierea prezentului Acord, în temeiul prevederilor art.13, alin. (1), litera c) din Legea 595/1999 privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, are caracter de excepție și este autorizată în formă simplificată.
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-3.png)
Ответственные люди
1. Țurcanu Snejana (Consultant principal, Secția Cooperare Sectorială, Direcția Asistență Externă) Телефон . 022 26 25 85 / Эл. адрес : snejana.turcanu@mf.gov.md
Здесь отказ от ответственности Портал был разработан при поддержке программы USAID. Содержание этой страницы не обязательно отражает мнение Агентства США по международному развитию или правительства США. Общедоступный электронный сервис "УЧАСТИЕ" является частью стратегии правительства по внедрению электронного правительства