Ministerul Culturii anunţă despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Hotărârii Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 643/2003 cu privire la aprobarea Normelor metodologice și criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare și de servire a mesei.
Scopul proiectului este optimizarea activității turistice din Republica Moldova în concordanță cu noile tendințe, precum și în conformitate cu practicile și legislația europeană din domeniu.
Condițiile ce au impus elaborarea proiectului actului normativ sunt modificarea reglementărilor care prevăd cerințe depășite a normelor metodologice de clasificare și a criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistică și excluderea cerințelor nejustificate.
Recomandările părților interesate, cu privire la elaborarea proiectului menționat, pot fi expediate în adresa Ministerului Culturii, Direcția Turism.
Persoana responsabilă
Ana Mura (consultant superior, Direcția turism)
Tel. (022) 823 809 / E-mail: ana.mura@mc.gov.md