Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță inițierea elaborării proiectului de lege privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile contractante.
Proiectul hotărârii în cauză se elaborează în scopul promovării competitivității mediului de afaceri și pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată care decurg din contractele comerciale încheiate între profesioniști și între profesioniști și autoritățile contractante, promovând astfel competitivitatea întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a transpunerii Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale.