În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare anunță inițierea elaborării proiectului Hotărârii de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, începând cu data de 10 octombrie 2023.
Proiectul nominalizat se elaborează în temeiul art. 14, alin (1) și (7), art. 15, alin. (1) și art. 32, alin. (2) din Legea nr. 98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 160-164, art. 537), cu modificările și completările ulterioare, și al art. 7, lit. e) din Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 252, art. 412).
Propunerile și recomandările pe marginea proiectului Hotărârii de Guvern pot fi expediate până pe data de 23 octombrie 2023, la adresa electronică: dumitru.cocieru@maia.gov.md, sau pe suport de hârtie la adresa: MD-2005, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt nr. 162, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, telefon de contact - 022 204 522.