În conformitate cu prevederile art. 9 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Mediului anunță, începând cu data de 01.03.2024, inițierea elaborării proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental, care transpune Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002 privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental. Elaborarea proiectului de hotărâre a Guvernului reiese din necesitatea instituirii cadrului juridic de reglementare privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental și va consta în protejarea sănătății și a bunăstării cetățenilor de poluarea fonică excesivă determinată de traficul rutier, feroviar și aerian, precum și de instalațiile industriale mari. Acest lucru se realizează prin stabilirea unei abordări comune în vederea evitării, prevenirii și a reducerii efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental și oferirea unei baze pentru dezvoltarea măsurilor de reducere a zgomotului emis de sursele principale. Agenția Europeană de Mediu (AEM) a indicat că zgomotul este al doilea cel mai important factor de boală cauzată de factorii de mediu în UE (după poluarea aerului). Expunerea prelungită la niveluri ridicate de poluare fonică poate avea un impact grav asupra sănătății (inclusiv hipertensiune arterială, boli cardiovasculare și mortalitate prematură) și poate afecta în mod semnificativ sănătatea fizică, sănătatea mintală și bunăstarea (inclusiv perturbări cronice, cum ar fi un nivel ridicat de tulburări de somn, stres și/sau disconfort). Realizarea prevederilor Regulamentului va contribui la respectarea de către Republica Moldova a angajamentelor internaționale asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În vederea asigurării unui proces transparent, extins și participativ, încurajăm implicarea tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor la proiectul Regulamentului. Propunerile, sugestiile și recomandările părților interesate pe marginea proiectului Regulamentului menționat pot fi expediate până la data de 15.03.2024, pe suport electronic sau la adresa poștală a Ministerul Mediului (MD-2004, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162), sau la adresa electronică: anatolie.irinin@mediu.gov.md
ANUNȚ privind inițierea elaborării proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental
01.03.2024 - 15.03.2024
![stat](https://particip.gov.md/resources/images/stat-3.png)
Ответственные люди
1. Anatolie Irinin (Consultant principal al Direcției politici în domeniul protecției aerului atmosferic) Телефон . 022 204 581 / Эл. адрес : anatolie.irinin@mediu.gov.md
Здесь отказ от ответственности Портал был разработан при поддержке программы USAID. Содержание этой страницы не обязательно отражает мнение Агентства США по международному развитию или правительства США. Общедоступный электронный сервис "УЧАСТИЕ" является частью стратегии правительства по внедрению электронного правительства