26.01.2026 - 06.02.2026
Proiectul este inițiat în scopul asigurării unui nivel ridicat și uniform de siguranță pentru navele de pasageri ro-ro, care efectuează servicii regulate dinspre/înspre porturile Republicii Moldova.
Proiectul este fundamentat pe prevederile Legii nr. 136/2025 privind normele și standardele de siguranță pentru navele de pasageri, precum și Legii nr. 185/2005 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția internațională privind ocrotirea vieții umane pe mare, adoptată la Londra la 01.11.1974, și la Protocolul la ea (SOLAS 74), adoptat la Londra la 11.11.1988, cu amendamentele ulterioare, care impune statelor părți obligația de a asigura conformitatea navelor cu cerințele internaționale de stabilitate și siguranță.
Proiectul transpune Directiva 2003/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind cerințele de stabilitate specifice pentru navele de pasageri ro-ro, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2023/946 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023, în scopul alinierii cadrului normativ național la cerințele Uniunii Europene și la standardele Organizației Maritime Internaționale.
Principalii beneficiari ai implementării acestei directive sunt pasagerii și echipajele care utilizează serviciile de transport maritim regulat către sau dinspre porturile Republicii Moldova, aceștia beneficiind de un nivel de securitate ridicat și armonizat.
Recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Direcția politici în domeniul transportului feroviar și naval.
Ответственные люди
Файлы
| Имя | Тип документа | # |
|---|---|---|
|
|
Proiect de act normativ | 1.1 |
|
|
Пояснительная записка | 1.1 |
|
|
tabel de concordanță UE | 1.1 |
19.01.2026 - 25.01.2026
„Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea elaborării proiectului hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind cerințele de stabilitate specifice pentru navele de pasageri ro-ro.

123