În conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative și pct.161, 163 și 190 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 610/2018, Ministerul Finanțelor prezintă spre consultări publice proiectul HG cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (modificarea cadrului normativ conex Legii nr. 47/2024).
Proiectul a fost elaborat în scopul ajustării actelor normative de competența Ministerului Finanțelor, urmare a operării modificărilor în cadrul normativ aferent managementului resurselor umane, aprobate prin Legea nr. 47/2024.
În acest sens, proiectul se referă la modificarea statutului funcției deținute de conducătorul și conducătorii adjuncți ai autorităților administrative din subordinea Ministerului Finanțelor, și anume: Inspectoratul Control Financiar de Stat și Agenția Achiziții Publice, prin ajustarea prevederilor cu privire la numirea în funcție și eliberarea sau destituirea din funcție a acestora, inclusiv completarea atribuțiilor ministrului finanțelor de a prezenta Guvernului spre examinare propuneri în acest sens.
Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului
09.04.2024 - 23.04.2024
Persoane responsabile
1. Popa Ludmila (Șef Direcţie politici în domeniul controlului financiar public intern) Tel . 022 26 28 10 / Email : ludmila.popa@mf.gov.md
Fișiere
Denumire | Tip document | # |
---|---|---|
Proiectul HG | proiect de act normativ | 1.1 |
Nota informativă la proiectul HG | nota informativa | 1.1 |
Tabel comparativ | tabel comparativ | 1.1 |
03.04.2024 - 08.04.2024
În temeiul prevederilor art. 9 din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional și art.7 lit. b) din Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern, Ministerul Finanțelor informează despre inițierea elaborării proiectului de hotărâre cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului, în scopul ajustării actelor normative de competența Ministerului Finanțelor, urmare a operării modificărilor în cadrul normativ aferent managementului resurselor umane, aprobate prin Legea nr. 47/2024 cu privire la modificarea unor acte normative.
Persoane responsabile
1. Popa Ludmila (Șef Direcţie politici în domeniul controlului financiar public intern) Tel . 022 26 28 10 / Email : ludmila.popa@mf.gov.md
Portalul a fost realizate cu sprijinul Programului USAID Conținutul paginii nu reflectă neapărat opinia Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională sau a Guvernului SUA. Serviciul electronic public "PARTICIP" se încadrează în strategia guvernamentală de implementare a guvernării electronice