,,Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Cerințelor minime pentru îmbunătățirea protecției sănătății și securității lucrătorilor expuși unui potențial risc în medii explozive transpune Directiva 1999/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1999 privind cerințele minime pentru îmbunătățirea protecției sănătății și securității lucrătorilor expuși unui potențial risc în medii explozive [a cincisprezecea directivă specială în sensul art.16 alin.(1) din Directiva 89/391/CEE], publicată în jurnalul oficial al Uniunii Europene seria L 023/57 din 28 ianuarie 2000, astfel cum a fost modificată ultima oară prin Directiva 2007/30 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2007, publicat la 27 iunie 2007.
Obiectivul proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Cerințelor minime pentru îmbunătățirea protecției sănătății și securității lucrătorilor expuși unui potențial risc în medii explozive, este de a evidenția necesitatea deținerii unui Document sau a unui set de documente cu privire la respectarea cerințelor ce țin de protecția împotriva exploziilor ce include:
- identificarea pericolelor
- evaluarea riscurilor
- definirea măsurilor specifice care urmează să fie luate pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor expuși riscului în atmosfere potențial explozive.
Astfel se urmărește de a minimiza cauzele producerii unei explozii la locul de muncă, îmbunătățind totodată și condițiile de muncă prin identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor într-un mediu cu potențial risc exploziv.
Printre condițiile necesare de a fi luate în calcul la elaborarea documentului și înlăturarea riscurilor, sunt propuse câteva tehnici, precum:
- prevenirea de formare a mediilor explozive periculoase (înlocuirea substanțelor inflamabile, limitarea concentrației, punerea în stare inertă, prevenirea formării mediilor explozive în jurul instalațiilor);
- evitarea de prindere a mediilor explozive periculoase (divizarea pe zone a locurilor cu potențial risc de explozie conform prevederilor Anexei nr.1 a proiectului hotărârii de Guvern de transpunere a Directivei 1999/92/CE, identificarea tipurilor de surse de aprindere conform Standardului EN 1127-1 - suprafață caldă, instalații electrice, fulgere ș.a.);
- atenuarea efectelor de explozii pentru protejarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor (mod de construcție rezistent la explozie, descărcarea presiunii de explozie, suprimarea exploziei, prevenirea propagării flăcărilor și a exploziei).
De asemenea, prin implementarea proiectului propus, se urmărește disciplinarea angajatorului prin asigurarea cu locuri de muncă ce corespund standardelor și cerințelor internaționale, dar și a salariatului prin neexpunerea personală în locuri cu potențial risc de explozie fără informare și evaluare a zonelor respective.”