Eugeniu Duda
NOTĂ DE ARGUMENTARE
la proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului
privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţa locuitorilor Republicii Moldova
Prezentul Proiect a fost elaborat de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi
Comunicaţiilor (în continuare - MTIC) în vederea executării prevederilor art.VII, alin. (3)
din Legea nr.187 din 11 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
şi ale art.4, alin.(1) din Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la actele de
identitate din Sistemul naţional de paşapoarte.
În vederea respectării principiului coerenţei, corelaţiei şi subordonării actului
normativ legii şi actului normativ de nivel superior, prevăzut la art.4, lit.a) şi potrivit
prevederilor art.60 din Legea nr.317-XV din 18.07.2003 privind actele normative ale
Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, luînd în
consideraţie că normele Hotărîrii Guvernului nr.376 din 6 iunie 1995 „Cu privire la
măsurile suplimentare de realizare a Sistemului naţional de paşapoarte” au devenit caduce
şi necesitatea operării modificărilor substanţiale în Anexa nr.1 la această hotărîre, precum
şi pentru lichidarea lacunelor existente în actele normative, perfecţionarea reglementărilor
juridice ale relaţiilor sociale în domeniul de asigurare a evidenţei persoanelor şi de
eliberare a actelor de identitate şi pentru reducerea multiplicităţii normelor juridice în
aceeaşi materie se propune abrogarea hotărîrii menţionate.
Executarea prevederilor normelor legale menţionate, de asemenea impune
efectuarea amendamentelor la următoarele acte normative:
1. Hotărîrea Guvernului nr.376 din 6 iunie 1995 „Cu privire la măsurile suplimentare
de realizare a Sistemului naţional de paşapoarte”;
2. Hotărîrea Guvernului nr.333 din 18 martie 2002 „Pentru aprobarea Concepţiei
sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al populaţiei" şi Regulamentului cu
privire la Registrul de stat al populaţiei”;
3. Hotărîrea Guvernului nr.21 din 16 ianuarie 2003 „Cu privire la stabilirea
termenului de valabilitate a actelor de identitate de tip vechi”;
4. Hotărîrea Guvernului nr.631 din 23 mai 2003 „Pentru aprobarea Regulamentului
cu privire la evidenţa militară;
5. Hotărîrea Guvernului nr.864 din 17 august 2005 „Pentru aprobarea
Regulamentului cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în
cel cu termen redus”;
6. Hotărîrea Guvernului nr.74 din 25 ianuarie 2007 „Pentru aprobarea
Regulamentului-cadru privind funcţionarea căminelor din subordinea instituţiilor de
învăţămînt de stat”;
7. Hotărîrea Guvernului nr.82 din 31 ianuarie 2008 „Cu privire la Serviciul Stare
Civilă”;
8. Hotărîrea Guvernului nr.1187 din 22.12.2010 „Cu privire la implementarea
Ghişeului unic de documentare a străinilor”.