Eugeniu Duda
NOTĂ DE ARGUMENTARE
la proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea modelelor şi punerea în
aplicare a actelor de identitate de tip nou
Prezentul Proiect a fost elaborat de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi
Comunicaţiilor (în continuare MTIC) în vederea executării prevederilor art.3 din Legea cu
privire la actele de identitate din Sistemul naţional de paşapoarte nr.273-XIII din 9
noiembrie 1994.
Amendamentele la art.3 din Legea menţionată aprobate prin Legea pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative nr.187 din 11 iulie 2012, prevăd
modificarea formei şi conţinutului actelor de identitate şi respectiv urmează să fie
aprobate specimenele acestor documente.
În acest context, în proiect se propune modernizarea design-ului actelor de
identitate respectînd recomandările Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile
(ICAO), aplicarea, sub aspect dimensional, a formatului ID-1 (54,0 mm x 85,6 mm) şi
utilizarea imaginii de fondal cu caracter abstract. Actele de identitate de asemenea
format se utilizează pe larg în comunitatea internaţională, în deosebi în statele Uniunii
Europene.
Aprobarea prezentului proiect de Hotărîre a Guvernului nu prevede atragerea
cheltuielilor financiare din bugetul de stat. Realizarea obiectivelor respective se va
efectua din contul autorităţilor responsabile de eliberarea actelor de identitate, în limita
surselor disponibile