Ministerul Justiției anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului Legii pentru modificarea unor acte normative (aspecte ce țin de organizarea și funcționarea sistemului judecătoresc).
Elaborarea proiectului de lege are drept scop îmbunătățirea cadrului normativ ce reglementează statutul judecătorului, activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv unele aspecte ce țin de procedura disciplinară, reglementată prin Legea nr. 178/2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor.
În vederea eficientizării procesului de elaborare și definitivare a proiectului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.