Întru executarea art. 5 alin.(7) din Legea nr. 151/2022 privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectivelor industriale şi a instalațiilor tehnice potențial periculoase (în continuare - Legea nr. 151/2022) prin care s-a modificat calitatea de posesor a Sistemului informațional „Registrul de stat al obiectivelor industriale și instalațiilor tehnice potențial periculoase” (în continuare - SI RSOIITPP), Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului de hotărâre a Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.798/2023 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul de stat al obiectivelor industriale şi instalațiilor tehnice potențial periculoase” (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.798/2023).
Proiectul are drept scop corelarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.798/2023 cu art. 5 alin.(7) din Legea nr. 151/2022, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.21/2024. Suplimentar, se propun completări la Conceptul SI RSOIITPP privind documentele de intrare, care sunt fundamentale pentru introducerea și stocarea în baza de date al SI RSOIITPP, în special, formulare de prezentare a unor informații.