20.01.2026 - 30.01.2026
Ministerul Afacerilor Interne anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 120/2017 cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, în vederea asigurării transpunerii și implementării acquisului Uniunii Europene, în special a Deciziei Consiliului 2005/671/JAI din 20 septembrie 2005 privind schimbul de informații și cooperarea referitoare la infracțiunile de terorism.
Obiectivul proiectului de lege constă în consolidarea cadrului normativ național privind prevenirea și combaterea terorismului, prin instituirea unor mecanisme eficiente de cooperare și schimb de informații între autoritățile competente la nivel național, precum și cu instituțiile și structurile relevante ale Uniunii Europene.
În acest context, recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului prenotat, pot fi expediate la adresa de e-mail a Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 10 zile lucrătoare.
Persoană de contact: Serghei Melnic, ofițer principal al Secției politici în domeniul combaterii criminalității a Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, tel: 0(22) 255-644, e-mail: serghei.melnic@mai.gov.md .
Ответственные люди
64