12.03.2026 - 24.03.2026
Ministerul Afacerilor Interne anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului privind modificarea unor hotărâri ale Guvernului (asigurarea schimbului automatizat de date de referință ADN și a datelor dactiloscopice), începând cu 13 martie 2026.
Scopul proiectului:
Proiectul are drept scop ajustarea cadrului normativ național în vederea alinierii acestuia la prevederile Regulamentului (UE) 2024/982 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind căutarea și schimbul automatizat de date în scopul cooperării polițienești internaționale (Regulamentul Prüm II).
Prin proiect se urmărește transpunerea parțială a prevederilor articolelor 7–15 din regulamentul menționat, care reglementează mecanismele de schimb automatizat de date de referință ADN și de date dactiloscopice între autoritățile competente ale statelor participante la cooperarea polițienească internațională.
Obiectivele:
Proiectul vizează:
- ajustarea cadrului normativ privind gestionarea și utilizarea datelor genetice în cadrul cooperării polițienești internaționale;
- consolidarea interoperabilității Sistemului informațional „Registrul de stat al datelor genetice” cu sistemele informatice utilizate de statele membre ale Uniunii Europene și de Europol;
- stabilirea regulilor privind efectuarea căutărilor automatizate și schimbul de informații în cadrul comparării profilurilor genetice;
- instituirea cerințelor privind structura solicitărilor și a răspunsurilor în cadrul schimbului automatizat de date;
- consolidarea garanțiilor privind securitatea și confidențialitatea datelor transmise, inclusiv prin utilizarea mecanismelor de criptare și a canalelor securizate de comunicație;
- ajustarea cadrului normativ privind schimbul automatizat de date dactiloscopice în cadrul cooperării polițienești internaționale.
În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului menționat, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens până la 24 martie 2026.
Propunerile urmează a fi transmise în adresa persoanei responsabile de elaborarea proiectului, Vergiliu Lotca, ofițer principal al Secției politici în domeniul combaterii criminalității a Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității, la adresa de e-mail: vergiliu.lotca@mai.gov.md, tel: 068477007 sau la adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75, Ministerul Afacerilor Interne.
Persoane responsabile
177