Proiectul de Decizie privind inițierea elaborării proiectului de decizie privind amalgamarea voluntară a comunei Cepeleuți, comunei Rotunda, comunei Hincăuți, satului Alexeevca, comunei Bleșteni, satului Hlinaia și municipiul Edineț, comunei Halahora de Sus, comunei Mihăileni, raionul Briceni
Planul: Strategia de reformă a administrației publice (SRAP)09.07.2026 - 23.07.2026
Consiliul comunal Cepeleuți, raionul Edineț, informează locuitorii și toate părțile interesate despre inițierea procesului de elaborare a proiectului de decizie cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrative: ă a comunei Cepeleuți, comunei Rotunda, comunei Hincăuți, satului Alexeevca, comunei Bleșteni, satului Hlinaia și municipiul Edineț, comunei Halahora de Sus, comunei Mihăileni, raionul Briceni
Toți cei interesați sunt invitați să transmită propunerile la adresa de email primaria.cepeleuti@apl.gov.md sau în scris la adresa poștală a primăriei.
Subliniem că, ulterior, după finalizarea proiectului de decizie, acesta va fi publicat, împreună cu toate anexele sale.
Toți locuitorii vor avea șansa să se expună în cadrul măsurilor de consultare publică care vor fi organizate ulterior. La această etapă sunt binevenite orice propuneri și sugestii legate de procesul de elaborare a proiectului de decizie cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrative:privind inițierea elaborării proiectului de decizie privind amalgamarea voluntară a comunei Cepeleuți, comunei Rotunda, comunei Hincăuți, satului Alexeevca, comunei Bleșteni, satului Hlinaia și municipiul Edineț, comunei Halahora de Sus, comunei Mihăileni, raionul Briceni
Persoana responsabilă: Primarul – Pascaru Vladimir
Date de contact: 069152075/067615248
Persoane responsabile
Fișiere
| Denumire | Tip document | # |
|---|---|---|
|
|
Proiectul actului normativ | 1.1 |
|
|
Notă de fundamentare | 1.1 |
25.06.2026 - 09.07.2026
ANUNȚ
privind inițierea elaborării proiectului de decizie
privind amalgamarea voluntară
Consiliul comunal Cepeleuți, raionul Edineț, informează locuitorii și toate
părțile interesate despre inițierea procesului de elaborare a proiectului de
decizie cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrative: ă a comunei Cepeleuți, comunei Rotunda, comunei Hincăuți, satului Alexeevca, comunei Bleșteni, satului Hlinaia și municipiul Edineț, comunei Halahora de Sus, comunei Mihăileni, raionul Briceni

137