ANUNȚ privind inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea Codului penal (sporirea garanțiilor împotriva intervențiilor medicale invazive și consolidarea cadrului normativ privind modul de executare a pedepsei)

Planul: Altele
Ministerul Justiției
ID Particip: 16753
eye 60
Tip document
Domeniu
Persoane responsabile
1
Nicoleta Șalari (Consultant, Secția drept public, Direcția elaborare acte normative, MJ)

ANUNȚ privind inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea Codului penal (sporirea garanțiilor împotriva intervențiilor medicale invazive și consolidarea cadrului normativ privind modul de executare a pedepsei)

25.05.2026 - 08.06.2026

Ministerul Justiției anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea Codului penal (sporirea garanțiilor împotriva intervențiilor medicale invazive și consolidarea cadrului normativ privind modul de executare a pedepsei).
Scopul proiectului are o dublă valență. Pe de o parte, se urmărește sporirea garanțiilor juridice împotriva intervențiilor medicale invazive, prin consolidarea protecției persoanei în raport cu intervențiile susceptibile să afecteze integritatea fizică și autonomia reproductivă. Inițiativa are în vedere alinierea cadrului normativ la standardele internaționale relevante în materie de protecție a drepturilor persoanei, inclusiv în contextul executării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza G.M. și alții versus Republica Moldova.
Pe de altă parte, se propune consolidarea cadrului normativ privind modul de executare a pedepsei. În acest sens, se intenționează revizuirea unor instituții juridice aferente executării pedepselor, inclusiv reconfigurarea categoriilor de penitenciare și revizuirea instituției reabilitării judecătorești.
Pentru eficientizarea procesului de elaborare a proiectului de lege, Ministerul Justiției invită toți subiecții interesați să se implice activ prin prezentarea propunerilor. Propunerile pot fi transmise până la data de 10 iunie 2026, în format electronic, la adresa: secretariat@justice.gov.md.
stat

Persoane responsabile

1
Nicoleta Șalari (Consultant, Secția drept public, Direcția elaborare acte normative, MJ)
scroll