În conformitate cu art. 9 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Mediului anunță, începând cu data de 17.01.2022, inițierea elaborării noului proiect de act normativ în domeniul administrării și gestionării fondului ariilor naturale protejate de stat – Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat.
Elaborarea noului act normativ reiese din necesitatea actualizării mecanismului de gestionare și conservare a fondului ariilor naturale protejate de stat, precum şi revizuirea atribuțiilor autorităților publice centrale şi locale, ale instituţiilor de cercetări ştiinţifice în domeniu, organizațiilor non-guvernamentale şi ale cetățenilor în acest domeniu.
Actul normativ are drept scop ajustarea regimului de protecţie a ariilor naturale protejate de stat la prevederile legislației naționale și a convenţiilor internaţionale din domeniu.
Publicul interesat poate înainta în formă scrisă, propuneri relevante la inițiativa anunțată, în termen de 30 zile din data publicării prezentului anunț, direct la sediul Ministerul Mediului, MD-2004 mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162 sau transmite la adresa electronică a autorului inițiativei:
Norocea Galina, consultant principal, Direcția politici în domeniul biodiversității:
telefon + (373) 022 204 535; e-mail: galina.norocea@mediu.gov.md.