16.10.2025 - 05.10.2025
1. Începînd cu anul 2019, ca rezultat al auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, ulterior Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Curtea de conturi a recomandat în repetate rînduri revizuirea statutului de executor de buget atribuit Oficiului Național al Viei și Vinului în conformitate cu regulile generale de bugetare, pentru a asigura acordarea subvențiilor în mod regulamentar.
În Raportul auditului asupra raportelor financiare consolidate ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului încheiat la 31 decembrie 2020, Curtea de Conturi consemnează „Se atestă menținerea în continuare a statutului dublu atribuit Oficiului Național al Viei și Vinului. Astfel, deși, conform statutului propriu, Oficiul este instituție publică la autogestiune, acestuia i-a fost atribuit și codul de executor de buget (org.2 CBO 15473 (n.a. - actualmente org.2 16361). Oficiul nu este un executor de buget plenipotențiar, sumele încasate în contul trezorerial fiind transferate integral, prin CBE 25 „Subsidii”, la contul trezorerial extrabugetar, de unde se efectuează plățile necesare. Acest mecanism nu se încadrează în regulile generale de bugetare, Oficiul acordând subvenții sie însuși, contul trezorerial bugetar fiind utilizat ca un cont de tranzit. Conform cadrului normativ, astfel de tranzacții urmează a fi efectuate direct prin intermediul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, fără a se atribui entităților la autogestiune statutul de executor de buget (org.2). De menționat că, dat fiind acest mecanism, inclusiv finanțarea nu pe măsura necesităților, la finele anului 2020, în conturile trezoreriale extrabugetare au rămas neutilizate 10,74 mil. lei” (a se vedea Raportul la Hotărîrea Curții de Conturi nr. 29/2021).
În urma unei analize a cadrului legal s-a constatat, că recomandarea Curții de Conturi nu poate fi realizată pe deplin atîtat timp cît articolul 323 alineatul (12) din Legea viei și vinului nr. 57/2006 stabilește, că „contribuţiile obligatorii şi alocaţiile de la bugetul de stat, în cuantumul prevăzut la alin. (3) lit.b) şi la alin. (5), vor fi transferate la contul trezorerial al Oficiului”. Prin urmare, se propune modificarea articolului menționat, astfel încît contribuţiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole şi alocaţiile de la bugetul de stat să fie transferate pe contul trezorerial al Ministerului, iar acesta din urmă, la rîndul său, va transfera la Oficiului Național al Viei și Vinului sumele necesare executării bugetului aprobat în baza unei proceduri stabilite de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
2. De asemenea, proiectul urmărește crearea posibilității participării Instituției Publice „Institutul Naţional de Cercetări Aplicative în Agricultură şi Medicină Veterinară” la lucările Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante.
Ca rezultat al implementării Legii nr. 159/2024 pentru modificarea unor acte normative, Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, care reprezenta Republca Moldova la Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante a fost reorganizată prin fuziune în Instituției Publice „Institutul Naţional de Cercetări Aplicative în Agricultură şi Medicină Veterinară. În Legea menționată însă, în calitate de reprezentant la Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante a fost indicată doar AGEPI și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Cu toate acestea, Guvernul apreciază că doar participarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor la lucrările acestei organizații nu este suficientă întrucît, în cadrul Uniunii sunt create comitete tehnice (a se vedea organigrama UPOV) în care se discută aspecte științifice ale procesului de testare a soirilor de plante.
Pe de altă parte parte, pentru a evita intervenții repetate în textul articolului 5 alineatul (4) din Legea nr. 39/2008 privind protecția soiurilor de plante, în contextul unor reorganizari, se propune ca acesta să prevadă la general competența Guvernului de a delega autoritățile administrative sau instituțiile pentru reprezentarea Republicii Moldova în Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante, precum și în alte organizații similare.
3. În același timp, proiectul urmărește modificarea Legii nr. 105/2024 cu privire la rețeaua de colectare a informațiilor contabile agricole, pentru a alinia prevederile acestei Legi la modificările intervenite în Regulamentul UE 2009/1217 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei reţele de colectare de date contabile agricole privind veniturile şi activitatea economică a exploataţiilor agricole în Comunitatea Europeană.
Prin Regulamentul UE nr. 2023/2674, sfera datelor colectate prin intermediul mecanismului instituit de acest Regulament s-a extins și la date ce țin de dimensiunea de mediu și cea socială, transformînd astfel rețeaua în una de date privind durabilitatea agricolă. Această extindere este determinată de necesitatea unor analize a efectele politicii agricole asupra mediului și asupra societății (muncă, educație, condiții de muncă, incluziune socială, etc.) și implicit să sprijine elaborarea unor politici bazate pe dovezi și performanțe. Totodată, datele colectate, după anonimizare, se pun la dispoziție publică, care pot fi utilizate de exemplu pentru prestarea serviciilor de consiliere fermierilor în scopul îmbunătățirii performanțelor în gestionarea exploatației.
Pentru a se reduce sarcina administrativă asupra exploatațiilor participante la anchete, textul proiectului prevede posibilitatea accesării și reutilizării datelor din alte surse de informații cum ar fi registrul de identificare și de înregistrare a animalelor, sistemul de administrare și control (IACS), registrul vitivinicol, etc.
La fel, pentru asigurarea un grad înaltă de participare la anchete a exploatațiilor, proiectul prevede posibilitatea stabilirii unor măsuri de stimulare a fermierilor, cum ar fi de exemplu contribuții financiare, consiliere gratuită bazate pe informațiile colectare.
Odată cu extinderea rețelei de date la domeniul social, apare necesitatea reglementării prelucrării datelor cu caracter personal. Proiectul instituie unele cerințe noi cu privire la utilizarea acestor date în procesul de colectare și analiza, astfel încît ele să nu aducă atingere datelor cu caracter personal și să fie proporționale scopului instituit de lege.
4. Un alt scop al proiectului este crearea premiselor pentru transpunerea Regulamentului delegat nr. 2022/1172 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control din cadrul politicii agricole comune și aplicarea și calcularea sancțiunilor administrative aferente condiționalității, adoptat în temeiul articolului 85 din Regulamentul (UE) 2021/2116, care a fost transpus în legislația națională prin Legea nr. 126/2025 privind finanțarea, gestionare și monitorizarea politicii agricole.
Articolului 85 din Regulamentul 2021/2116 reglementează modul de aplicare și calculare a sancțiunilor administrative aferente condiționalităților care se materializează prin reducerea plăților acordate sau care urmează a fi acordate beneficiarilor de către agenția de plăți. Alineatul (2) al acestui articol stabilește „Ca regulă generală, reducerea este de 3 % din cuantumul total al plăților menționate la alineatul (1).” Expresia „ca regulă generală” sugerează că reducerea variază în funcție de anumite circumstanțe. Această concluzie este susținută de prevederile Regulamentului nr. 2022/1172, în special articolul 9 și 10, din conținutul căruia se poate observa că procentajul reducerilor variază de la 0,5% pînă la 100%.
În procesul de transpunere, însă, al articolului 85 din Regulamentul 2021/2116, textul acestuia a luat următoarea formă: „Reducerea indicată la alin.(1) este de 3% din cuantumul total al plăţilor menţionate la alin.(1)” (a se vedea art. 46 alin. (5) din Legea nr. 126/2025). În lipsa expresiei „ca regulă generală”, norma dobîndește un caracter rigid, astfel încît indiferent dacă neconformitatea a fost admisă intenționat sau deliberat, procentajul reducerii va fi același de 3%. Pentru a soluționa această problemă se propune flexibilizarea normei prin completarea alineatului cu textul „De regulă”, în acest mod permițînd Guvernului să dezvolte norma dată prin acte subordonate Legii care să reglementeze criteriile de apreciere a procentajului reducerii în caz de neconformitate.
În acest context, Ministerul pune la dispoziție părților interesante materialele aferente proiectului de Lege și invită părțile interesate să prezinte, până la 05 noiembrie 2025, recomandările pe marginea proiectului Legii, la adresa de email: vasilii.dogotari@maia.gov.md.
Persoane responsabile
Fișiere
| Denumire | Tip document | # |
|---|---|---|
|
|
proiect de act normativ | 1.1 |
|
|
Alte documente | 1.1 |
1125