Tatiana Zatîc
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
iulia.mihalachi@ms.gov.md
Documentul este elaborat în scopul eliminării tratamentului forţat şi conformarea actelor legislative relevante la exigenţele Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinii ratificată de către Republica Moldova la 19 iulie 2002 şi protocoalelor adiţionale la Convenţia privind drepturile omului şi biomedicină.
Modificările propuse sunt ghidate de bunele practici in legislaţia TB, recomandate de către Organizaţia Mondiala a Sănătăţii[1][2] şi racordate la necesităţile Republicii Moldova pentru a îndeplini prevederile Legii nr. 153-XVI din 04.07.2008 "cu privire la controlul şi profilaxia tuberculozei" şi Programul Naţional de control al tuberculozei pentru anii 2011-2015.
Proiectul de lege a fost elaborat de către grupul de lucru, instituit de Ministerul Sănătăţii, cu participarea specialiştilor în domeniu şi reprezentanţii societăţii civile. Proiectul de lege a fost publicat pe pagina WEB a Ministerului Sănătăţii pentru dezbateri publice.Regulamentul a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii în grupul mixt de lucru “.