Victor SÎNICA (victor.sinica@army.md; nr. de telefon: 022 25 23 04),
Email-uri unde vor veni comentariile plasate de utilizatori pentru acest document:
victor.sinica@army.md
Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Asigurare Resurse şi Administrare Patrimoniu Militar a Ministerului Apărării a fost elaborat în temeiul Legii nr.98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate şi întru executarea prevederilor punctului 9 subpunctul 17) şi 18) din Hotărârea Guvernului nr.692 din 30.08.2017 „Cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării”.
Potrivit punctul 6 subpunct 4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.692 din 30.08.2017, asigurarea resurselor sistemului naţional de apărare constituie unul din domeniile de competenţă specifice instituţiei militare. Pentru realizarea acesteia, Ministerul Apărării potrivit cadrului normativ în vigoare a delegat-o Departamentului dotări – instituţie din subordinea ministerului.
Însă, odată cu iniţierea reformei administraţiei publice, potrivit strategiei aprobate în acest sens, a apărut necesitatea, de a ralia dimensiunile structurale şi funcţionale ale entităţii menţionate la rigorile art.14 din Legea nr.98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate, care stipulează, că pentru asigurarea implementării politicii statului în anumite subdomenii sau sfere din domeniile de activitate care îi sânt încredinţate unui minister, în subordinea acestuia pot fi create autorităţi administrative cu forma de organizare juridică de agenţii, servicii de stat şi de inspectorate de stat.
Prin urmare, luând în considerare volumul şi complexitatea funcţiilor şi atribuţiilor exercitate pentru administrarea eficientă şi eficace a domeniului asigurarea resurselor sistemului naţional de apărare, se constată necesitatea de constituire a Agenţiei Asigurare Resurse şi Administrare Patrimoniu Militar a Ministerului Apărării, succesoare de drept a Departamentului dotări al Ministerului Apărării constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 939 din 16.08.2007.
Subsecvent, scopul proiectului, rezidă în instituirea Agenţiei Asigurare Resurse şi Administrare Patrimoniu Militar a Ministerului Apărării, aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei, structurii şi organigramei acesteia.