06.11.2025 - 19.11.2025 , Nr. înregistrare Cancelaria de Stat: 839/MIDR/2025
În conformitate cu prevederile art. 9 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță consultarea publică a proiectului hotărârii Guvernului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.368/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziție pe piața a recipientelor simple sub presiune cu nr. unic 839/MIDR/2025.
Proiectul nominalizat transpune parțial prevederile Directivei 2014/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a recipientelor simple sub presiune (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 96, din 29.03.2014), și este elaborat în scopul ajustării cadrului normativ național la angajamentele asumate în contextul Programului național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 306/2025 și
Recomandările părților interesate cu privire la consultarea proiectului menționat pot fi transmise până la data de 19.11.2025:
secretariat@midr.gov.md, roadtransport@midr.gov.mdsau inga.rogaciov@midr.gov.md
Ответственные люди
Файлы
| Имя | Тип документа | # |
|---|---|---|
|
|
proiect de act normativ | 1.1 |
|
|
tabel de concordanță UE | 1.1 |
|
|
tabel comparativ | 1.1 |
|
|
пояснительная записка | 1.1 |
02.10.2025 - 21.10.2025
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea elaborării proiectului hotărârii Guvernului cu privire la modificarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziție pe piața a recipientelor simple sub presiune, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.368/2015.
Proiectul este elaborat în scopul armonizării cadrului normativ național cu standardele Uniunii Europene și transpune prevederile Directiva 2014/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a recipientelor simple sub presiune publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 96, din 29.03.2014.
Recomandările părților interesate asupra proiectului menționat pot fi expediate în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Direcția Politici în Domeniul Transportului Rutier: secretariat@midr.gov.md sau roadtransport@midr.gov.md
Ответственные люди
222