La data de 14.07.2022 a fost adoptat noul cadru normativ cu privire la condominiu. Potrivit art. 59 din Legea nr. 187/2022 cu privire la condominiu, Ministerul Justiției urmează să aprobe modelul girului aplicat de către persoana autorizată pe procesul-verbal al adunării generale a asociației de proprietari din condominiu. Astfel, potrivit prevederilor legale (art. 59 alin.(1) din legea sus numită), persoana autorizată este persoana care exercită una din următoarele profesii juridice: notar, executor judecătoresc sau avocat.
Precizăm că în actul normativ menționat legiuitorul a specificat expres și a enumerat exhaustiv întinderea obligațiilor persoanei autorizate, garantînd în același timp că aceasta nu va fi responsabilă pentru deciziile adoptate în cadrul ședinței adunării generale a asociației de proprietari din condominiu. Astfel, potrivit art. 59 alin.(3) din Legea nr. 187/2022 „persoana autorizată nu este responsabilă de nicio altă informație din procesul-verbal al adunării generale. O mențiune în acest sens se va face în girul aplicat de persoana autorizată procesului-verbal. Modelul girului se aprobă de Ministerul Justiției.” Prin implementarea proiectui se va asigura desfășurarea adunării generale a asociației de proprietari din condominiu în cîmpul legalității, prin respectarea rigorilor de procedură impuse de legiuitor.