UE
L E G E
privind etichetarea produselor cu impact energetic
nr.--- din -- 2023
Monitorul Oficial nr.__-__/____ din _____________
2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege
ordinară.
Prezenta lege transpune
Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului
din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și
de abrogare a Directivei 2010/30/UE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 198/1 din 28 iulie 2017încorporată și adaptată prin Decizia
Consiliului Ministerial 2018/03/MC-EnC din 29
noiembrie 2018 de adaptare și punere în aplicare a Regulamentului (UE)
2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui
cadru pentru etichetarea energetică și a anumitor regulamente delegate
privind produsele cu impact energetic.
Capitolul I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1. Obiectul legii
Prezenta lege instituie cadrul
juridic de reglementare, care se aplică produselor cu impact energetic
(denumite în continuare produse) introduse pe piață sau puse în funcțiune.
Acesta asigură etichetarea produselor respective și furnizarea unor
informații standard privind eficiența lor energetică, consumul de
energie și de alte resurse prin utilizarea acestora și informații
suplimentare privind produsele, permițând astfel clienților să aleagă
produse mai eficiente pentru reducerea consumului lor de energie.
Articolul 2. Domeniile de aplicare
(1) Prezenta lege se aplică
aparatelor de uz casnic și altor produse cu impact energetic, direct sau
indirect, asupra consumului de energie și, după caz, asupra altor resurse esențiale
în timpul utilizării.
(2) Prezenta lege nu se aplică:
a) produselor de ocazie, cu excepția
produselor de ocazie importate dintr-o țară terță;
b) mijloacelor de transport de
persoane sau mărfuri;
Articolul 3. Noțiuni și definiții
În sensul prezentei legi,
următoarele noțiuni se definesc astfel:
produs
cu impact energetic sau produs un bun sau sistem cu impact asupra consumului de
energie în timpul utilizării care este introdus pe piață sau pus în funcțiune,
inclusiv părți cu impact asupra consumului de energie în timpul
utilizării, care sunt introduse pe piață sau puse în funcțiune pentru
clienți și care sunt destinate încorporării în produse;
grup de
produse un grup de
produse cu aceeași funcționalitate principală;
sistem o combinație de mai multe bunuri care, atunci când sunt unite,
îndeplinesc o funcție specifică într-un mediu preconizat și a căror eficiență
energetică poate fi determinată ca pentru o entitate unică;
model o versiune a unui produs în cazul
căruia toate unitățile au aceleași caracteristici tehnice relevante
pentru etichetă și pentru fișa cu informații despre produs, precum
și același identificator de model;
identificator
de model codul, de obicei alfanumeric, prin care se distinge un
model specific de produs de alte modele cu aceeași marcă comercială sau cu
aceeași denumire a furnizorului;
model
echivalent un model care
are aceleași caracteristici tehnice relevante pentru etichetă și
aceeași fișă cu informații despre produs, dar care este introdus
pe piață sau pus în funcțiune de același furnizor drept un alt
model cu un identificator de model diferit;
punere
la dispoziție pe piață furnizarea unui produs pentru
distribuție sau utilizare pe piața Republicii
Moldova în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;
introducere
pe piață prima punere la dispoziție a unui produs pe piața
Republicii Moldova;
punere
în funcțiune prima utilizare pe piața Republicii Moldova a unui produs în scopul
său prevăzut;
comerciant un vânzător cu amănuntul sau o altă persoană fizică sau juridică care
oferă spre vânzare, închiriere sau cumpărare în rate ori expune produse clienților
sau instalatorilor în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau
gratuit;
vânzare la distanță oferirea spre vânzare, închiriere sau vânzare în rate prin corespondență,
pe baza unui catalog de vânzări, prin internet, prin telemarketing
sau prin orice altă metodă prin care se presupune că utilizatorul final potențial
nu poate să vadă produsele expuse;
utilizator
final orice persoană fizică sau juridică care achiziționează,
închiriază sau primește un produs pentru uz propriu, indiferent dacă
astfel acționează sau nu în afara activității sale comerciale, a
afacerii, meseriei sau profesiei sale;
eficiență
energetică raportul dintre rezultatul constând în performanță,
servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop;
etichetă o diagramă grafică, fie imprimată, fie sub formă electronică, care
include o scară închisă cuprinzând doar literele de la A la G, fiecare literă
reprezentând o clasă și fiecare clasă corespunzând unui nivel de
economisire a energiei, în șapte culori diferite de la verde închis la roșu,
pentru a informa clienții cu privire la eficiența energetică și
la consumul de energie care include etichetele reclasificate și etichetele
cu mai puține clase și culori;
reclasificare o acțiune menită să facă mai stricte cerințele pentru
încadrarea unui anumit grup de produse într-o clasă energetică pe o etichetă;
etichetă
reclasificată o etichetă pentru un anumit grup de produse, care a fost supus unei
reclasificări și care se distinge de etichetele de dinainte de
reclasificare, păstrându-se în același timp coerența vizuală și
perceptivă a tuturor etichetelor;
fișă
cu informații despre produs un document standard cu informații
referitoare la un produs, imprimat sau sub formă electronică;
documentație
tehnică documentație
suficientă pentru a permite autorităților de supraveghere a pieței să
evalueze exactitatea etichetei și a fișei cu informații despre
un produs, inclusiv rapoarte de încercare sau probe tehnice similare;
informații
suplimentare informații,
astfel cum sunt specificate într-o reglementare tehnică relevantă, referitoare
la performanța funcțională și de mediu a unui produs;
toleranța verificării deviația maximă admisibilă a măsurătorii și a rezultatelor
calculului pentru testele de verificare executate de autoritățile de
supraveghere a pieței sau în numele acestora, în comparație cu
valorile parametrilor declarați sau publicați, reflectând deviațiile
datorate variației între laboratoare.
CAPITOLUL II
COMPETENȚE ADMINISTRATIVE ȘI DE
REGLEMENTARE PRIVIND ETICHETAREA ENERGETICĂ A PRODUSELOR
Articolul 4. Competența și
atribuțiile Guvernului
Guvernul Republicii Moldova:
a) Aprobă acte normative privind
etichetarea produselor cu impact energetic;
b) Aprobă programe de stimulare a
utilizării produselor cu impact energetic pentru cele mai des utilizate două
clase de eficiență energetică sau alte clase mai înalte prevăzute în reglementările
tehnice relevante;
c) Aprobă modificări la Codul Contravențional
în vederea introducerii sancțiunilor și mecanismelor de asigurare a
respectării legii în cazul încălcării prezentei legi și a reglementărilor
tehnice aplicabile;
d) Întreprinde măsurile necesare
pentru asigurarea punerii în aplicare a sancțiunilor.
Articolul 5. Competențele și
atribuțiile organului central de specialitate care
asigură realizarea politicii în domeniul produselor cu impact energetic
(1) Ministerul Energiei este organul central de
specialitate care asigură realizarea politicii în domeniul produselor cu impact
energetic (în continuare autoritatea de reglementare).
(2) Autoritatea de reglementare:
a) elaborează proiecte de acte
normative privind reglementările tehnice privind etichetarea produselor cu
impact energetic și le prezintă Guvernului spre aprobare;
b) cu suportul instituției
publice care asigură suportul în implementarea politicii statului în domeniul
eficienței energetice și al promovării utilizării energiei din surse
regenerabile va asigura că introducerea etichetelor și reclasificarea
acestora sunt însoțite de campanii de informare educaționale și
promoționale privind etichetarea energetică, dacă este cazul în cooperare
cu furnizori și comercianți.
c) cooperează împreună cu autoritatea
administrativă responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul
supravegherii pieței și protecția consumatorilor privind
produsele nealimentare și protecția consumatorilor cu Secretariatul
Comunității Energetice și Părțile Contractante în vederea
schimbului de bune practici și în legătură cu lansarea unor campanii de
informare, inclusiv recomandând mesaje-cheie comune.
d) cu suportul instituției
publice care asigură suportul în implementarea politicii statului în domeniul
eficienței energetice și al promovării utilizării energiei din surse
regenerabile elaborează programe de
stimulare a utilizării produselor cu impact energetic pentru cele mai des
utilizate două clase de eficiență energetică sau alte clase mai înalte
prevăzute în reglementările tehnice relevante și le prezintă Guvernului
spre aprobare;
e) Stabilește norme privind
sancțiunile și mecanismele de asigurare a respectării legii în cazul
încălcării prezentei legi și a reglementărilor tehnice aplicabile și
ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestor
norme. Aceste sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale
și cu efect de descurajare, și le prezintă Guvernului spre aprobare.
f) asigură colaborarea cu organizațiile internaționale în
domeniul etichetării energetice și monitorizează evoluția
legislației Uniunii Europene în ceea ce privește indicarea, prin etichetare și informații
standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al
produselor cu impact energetic.
(3) Autoritatea de reglementare
încurajează și sprijină cooperarea și schimbul de informații
privind supravegherea pieței referitoare la etichetarea produselor cu
impact energetic între autoritățile naționale ale Părților
contractante la Comunitatea Energetică responsabile de supravegherea
pieței sau care se ocupă de controlul produselor care intră pe piața
Părților Contractante, și între acestea. Un astfel de schimb de
informații se efectuează inclusiv atunci când rezultatele testelor indică
faptul că produsul respectă prevederile prezentei legi și reglementările
tehnice aplicabile.
(4) Autoritatea de reglementare
cu suportul autorității de supraveghere a pieței și
protecția consumatorilor și instituția publică de suport
elaborează ghiduri și orientări pentru punerea în aplicare a prezentei
legi, în special în ceea ce privește bunele practici în materie de testare
a produselor și schimbul de informații dintre autoritățile
naționale de supraveghere a pieței și statele membre ale Uniunii
Europene.
Articolul 6. Competențele și
atribuțiile instituției publice care asigură
suportul în implementarea politicii statului în domeniul eficienței
energetice și al promovării utilizării energiei din surse regenerabile (în
continuare instituția publică de suport)
Instituția publică de suport:
a) distribuie agenților
economici informația privind obligația
de a plasa pe piață numai produse ce au aplicată
eticheta de eficiență energetică și sînt însoțite de fișa corespunzătoare, conform cerințelor
prevăzute în capitolul VII;
b) asigură organizarea
campaniilor de informare;
c) oferă autorităților
administrației publice asistență
informațională cu privire la achizițiile
eficiente în domeniul de competență.
Articolul 7. Competențele și
atribuțiile autorității administrative
responsabile de implementarea politicii statului în domeniul supravegherii
pieței privind produsele nealimentare și protecția
consumatorilor (în continuare, Autoritatea de supraveghere a pieței
și protecția consumatorilor)
(1) Autoritatea de supraveghere a
pieței și protecția consumatorilor asigură controlul privind
implementarea prevederilor prezentei legi referitoare la existența
și aplicarea corectă a etichetei și prezentarea fișei
pentru produsele plasate pe piață spre vânzare,
închiriere sau distribuire, în conformitate cu Legea nr.131/2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător
și Legea nr. 7/2016 privind supravegherea pieței
în ceea ce privește comercializarea produselor nealimentare.
(2) În cazul în care Autoritatea de supraveghere a pieței și
protecția consumatorilor constată că un produs nu corespunde cerințelor relevante stabilite în prezenta lege și în reglementarea
tehnică aplicabilă, furnizorul și/sau comerciantul este obligat să aducă
produsul în conformitate cu aceste rigori timp de 30 zile lucrătoare de la data
la care prescripția i-a fost înmânată contra
semnătură sau de la data la care a recepționat-o prin
scrisoare recomandată.
(3) În cazul în care Autoritatea
de supraveghere a pieței și protecția consumatorilor constată că
neregularitățile nu au fost înlăturate conform primei
prescripții prevăzute la alin.(2), aceasta emite prescripția în mod repetat, obligînd
furnizorul și/sau comerciantul să înlăture neregularitățile
timp de 30 zile lucrătoare de la data la care a doua prescripție
i-a fost înmînată contra semnătură sau de la data la
care a recepționat-o prin scrisoare recomandată.
(4) În cazul neîndeplinirii indicațiilor din prescripția
privind înlăturarea încălcărilor în termenul prevăzut la alin.(3), Autoritatea de supraveghere a pieței și
protecția consumatorilor aplică sancțiuni în
conformitate cu prevederile Codului Contravențional.
(5) În cazul în care la același agent economic neconformitatea a fost identificată
mai mult de două ori, Autoritatea de supraveghere a pieței și
protecția consumatorilor ia măsuri de restricționare
sau de interzicere a plasării pe piață și/sau punerii
în funcțiune a produsului în cauză, în urma deciziei
instanței judecătorești competente, informînd în acest sens autoritățile abilitate cu drepturi de reglementare,
supraveghere și control, în conformitate cu legislația
în vigoare.
(6) În termen de 30 de zile de la
identificarea cazului de neconformitate menționat la
alin.(5), comis de același agent economic, Autoritatea de supraveghere a pieței și
protecția consumatorilor informează autoritatea de reglementare despre
necesitatea lansării procedurii privind retragerea de pe piață
sau interzicerea plasării pe piață a produsului ca
urmare a nerespectării prevederilor prezentei legi.
Capitolul III
OBLIGAȚII GENERALE ALE FURNIZORILOR ȘI
COMERCIANȚILOR
Articolul
8. Obligații generale ale furnizorilor:
(1) furnizorii vor asigura ca
produsele care sunt introduse pe piață sunt însoțite, pentru fiecare
unitate în parte, gratuit, de etichete exacte, imprimate și de fișe
cu informații despre produs, în conformitate cu prezenta lege și cu reglementarea
tehnică aplicabilă;
Reglementările tehnice pot
dispune ca eticheta să fie imprimată pe ambalajul produsului.
(2) la solicitarea
comerciantului, furnizorul livrează etichete imprimate, inclusiv etichete
reclasificate, precum și fișe cu informații despre produs, în
mod gratuit și cu promptitudine, în termen de cinci zile lucrătoare de la
solicitare;
(3) furnizorii asigură
exactitatea etichetelor și a fișelor cu informații despre produs
pe care le furnizează însoțite de documentația tehnică care permite evaluarea exactității;
(4) odată ce o unitate a unui
model este în funcțiune, furnizorul solicită consimțământul explicit
al utilizatorului final cu privire la orice modificare pe care intenționează
să o introducă în unitate, prin intermediul unor actualizări care ar fi în
detrimentul parametrilor etichetei de eficiență energetică pentru unitatea
respectivă, în conformitate cu reglementarea tehnică
aplicabilă. Furnizorul informează utilizatorul final cu privire la
obiectivul actualizării și la modificările parametrilor, inclusiv cu
privire la orice modificare a clasei de etichetare. Pentru o perioadă proporțională
cu durata medie de viață a produsului, furnizorul acordă utilizatorului
final opțiunea de a refuza actualizarea, fără pierderi evitabile ale funcționalității;
(5) furnizorii nu introduc pe piață
produse care au fost concepute astfel încât performanța unui model să fie
modificată automat în condiții de încercare, cu obiectivul de a atinge un
nivel mai favorabil pentru oricare dintre parametrii specificați în reglementarea
tehnică aplicabilă sau incluși în oricare dintre documentele furnizate
odată cu produsul;
(6) după ce unitatea finală a
unui model a fost introdusă pe piață, furnizorul trebuie să păstreze
informațiile privind modelul respectiv pentru o perioadă de 15 ani. După
caz, în raport cu durata medie de viață a unui produs, o perioadă mai scurtă
de păstrare poate fi prevăzută de reglementările tehnice aplicabile.
Articolul
9. Obligațiile comercianților:
(1)
comerciantul:
a) afișează în mod vizibil, inclusiv
pentru vânzarea online la distanță, eticheta oferită de furnizor sau pusă
la dispoziție în conformitate cu alineatul (2) pentru unitățile unui
model stabilit de reglementarea tehnică aplicabilă;
b) pune la dispoziția clienților fișa
cu informații despre produs, inclusiv, la cerere, în formă fizică la
punctul de vânzare.
(2) în cazul în care comerciantul
nu dispune de o etichetă, acesta este în drept să solicite eticheta de la
furnizor;
(3) în cazul în care, comerciantul nu dispune de o fișă cu
informații despre produs, acesta este în drept să solicite fișa de la
furnizor și la necesitate o imprimă sau o descarcă din baza de date cu
produse în vederea afișării electronice, dacă aceste funcții sunt
disponibile pentru produsul relevant.
Articolul 10. Alte obligații
ale furnizorilor și comercianților:
(1)
furnizorul și comerciantul:
(a) fac trimitere la clasa de eficiență energetică a produsului și
la gama claselor de eficiență disponibile pe etichetă în materiale
publicitare vizuale sau materiale tehnice promoționale pentru un anumit
model, în conformitate cu reglementare tehnică
aplicabilă ;
(b) cooperează cu autoritatea de supraveghere a pieței și
protecția consumatorilor și iau măsuri prompte pentru a remedia orice
situație de neconformitate cu cerințele prevăzute în prezenta lege și
în reglementările tehnice aplicabile, care intră în responsabilitatea lor, din
proprie inițiativă sau atunci când li se solicită acest lucru de către
autoritatea de supraveghere a pieței;
(c) în ceea ce privește produsele prevăzute de reglementările tehnice,
nu atribuie și nu afișează alte etichete, marcaje, simboluri sau inscripții
care nu respectă cerințele prezentei legi și reglementărilor tehnice,
dacă există probabilitatea inducerii în eroare a clienților sau a creării
de confuzii în rândul acestora în ceea ce privește consumul de energie sau
de alte resurse în timpul utilizării;
(d) pentru produsele cu impact energetic care nu sunt reglementate prin
reglementări tehnice, nu furnizează și nu afișează etichete care
imită etichetele prevăzute în prezenta lege și în reglementările tehnice aplicabile;
(e) pentru produsele fără impact energetic, nu furnizează și nu afișează
etichete care imită etichetele prevăzute în prezenta lege sau în reglementările
tehnice aplicabile.
(2) litera (d) de la primul aliniat nu aduce atingere altor tipuri de
etichete prevăzute de legislația națională, cu condiția să nu
fie reglementate prin reglementări tehnice.
CAPITOLUL IV
SUPRAVEGHEREA PIEȚEI ȘI CONTROLUL
PRODUSELOR CARE
INTRĂ PE PIAȚA
Articolul
11. Supravegherea pieței și controlul
produselor care intră pe piață
(l) Supravegherea pietei și controlul
produselor cu impact energetic care sunt plasate pe piată
se efectuează în condițiile Legii nr. 7/2016 privind supravegherea
pieței în ceea ce privește comercializarea produselor nealimentare.
(2) Programul național de supraveghere a pieței trebuie să
includă acțiuni menite să asigure aplicarea eficientă a prezentei legi.
(3) În legătură cu supravegherea pieței
referitoare la etichetarea produselor cu impact energetic autoritatea de
supraveghere a pieței și protecția consumatorilor suportă costurile aferente controlului
documentelor și testării fizice a produsului în caz de neconformitate cu
prezenta lege sau cu reglementările tehnice aplicabile.
Capitolul V
PROCEDURA LA NIVEL NAȚIONAL APLICABILĂ
PRODUSELOR CARE PREZINTĂ RISCURI
Articolul 12. Procedura la
nivel național aplicabilă produselor care prezintă riscuri
(1) În cazul în care au motive
suficiente să creadă că un produs reglementat de prezenta lege prezintă un risc
pentru aspecte referitoare la protecția interesului public reglementate de
prezenta lege, precum aspectele de mediu și de protecția
consumatorilor, Autoritatea de supraveghere a
pieței și protecția consumatorilor face o evaluare cu
privire la produsul în cauză, acoperind toate cerințele de etichetare
energetică relevante în legătură cu riscul și care figurează în prezenta
lege sau în reglementările tehnice aplicabilă .
Furnizorii și comercianții cooperează cu autoritatea de supraveghere
a pieței și protecția consumatorilor în vederea respectivei
evaluări.
(2) În cazul în care, pe
parcursul evaluării menționate la alineatul (1), se constată că produsul
nu este conform cerințelor stabilite în prezenta lege sau în
reglementările tehnice aplicabile, autoritatea de supraveghere a pieței prescrie
furnizorului sau, după caz,
comerciantului să înlăture neconformitățile, după caz, să retragă produsul
de pe piață sau, după caz, să îl recheme .
(3) În cazul în care autoritatea
de supraveghere a pieței și protecția consumatorilor consideră
că un caz de neconformitate, astfel cum este menționat la alineatul (2),
nu se limitează la teritoriul lor național, aceasta informează
Secretariatul Comunității Energetice cu privire la rezultatele evaluării și
la acțiunile pe care le-au impus furnizorului sau comerciantului.
(4) Furnizorul sau, după caz,
comerciantul se asigură că se iau toate măsurile corective sau restrictive necesare
în conformitate cu alineatul (2) pentru
toate produsele vizate pe care le-a pus la dispoziție pe piață.
(5) În cazul în care furnizorul
sau, după caz, comerciantul nu întreprinde acțiunile corective necesare în termenul menționat la alineatul
(2), autoritatea de supraveghere a pieței și protecția
consumatorilor ia toate măsurile provizorii necesare pentru a interzice sau a restrânge
disponibilitatea produsului pe piața sau pentru a retrage sau a rechema
produsul de pe piață.
(6) Autoritatea de supraveghere a
pieței și protecția consumatorilor informează fără întârziere Secretariatul
Comunității Energetice și Părțile Contractante despre cazurile
identificate în conformitate cu prevederile de la aliniatul (5). Informațiile
respective includ toate detaliile disponibile, în special:
(a) datele necesare pentru a
identifica produsul neconform;
(b) originea produsului;
(c) natura neconformității
invocate și a riscului implicat;
(d) natura și durata
măsurilor naționale adoptate, precum și punctul de vedere al
furnizorului sau, după caz, al comerciantului.
În special, autoritatea de
supraveghere a pieței precizează dacă neconformitatea se datorează fie
neîndeplinirii de către produs a cerințelor cu privire la aspectele de
protecție a interesului public stabilite în prezenta lege, fie unor
deficiențe ale standardelor armonizate, care conferă o prezumție de
conformitate.
(7) Autoritatea de supraveghere a
pieței și protecția consumatorilor în cazul recepționării
unei notificări din partea unei Autorități de supraveghere a pieței din
cadrul unei Părți Contractante cu privire la cazurile identificate în
conformitate cu prevederile de la aliniatul (5), informează fără întârziere Secretariatul
Comunității Energetice și Părțile Contractante privire la
măsurile adoptate și la orice alte informații suplimentare de care
dispun referitoare la neconformitatea produsului în cauză, precum și, în
caz de dezacord cu măsura națională notificată, cu privire la obiecțiile
lor.
(8) În cazul în care, în termen
de 60 de zile de la primirea informațiilor menționate la alineatul
(6), furnizorul sau, după caz, comerciantul nu ridică vreo obiecție cu
privire la o măsură provizorie luată, măsura respectivă este considerată
justificată.
(9) Autoritatea de supraveghere a
pieței și protecția consumatorilor lua toate măsurile
restrictive adecvate în ceea ce privește produsul respectiv, privind
retragerea de pe piață a produsului.
Articolul
13. Procedura de Salvgardare
(1) În cazul în care, la finalizarea
procedurii prevăzute la articolul 12 alineatele (4) și (5), se ridică
obiecții împotriva unei măsuri adoptate de autoritatea de supraveghere a
pieței, sau în cazul în care Secretariatul Comunității Energetice consideră
că măsura aplicată este contrară aquis-ului comunitar, autoritatea de
reglementare împreună cu autoritatea de supraveghere a pieței și
furnizorul sau, după caz, comerciantul participă la consultările lansate de
către Secretariatul Comunității Energetice și evaluează măsura adoptată.
Pe baza rezultatelor evaluării respective, autoritatea de supraveghere a
pieței stabilește dacă măsura
este justificată sau nu și după caz aplică o măsură alternativă adecvată
identificată în cadrul consultărilor.
(2) autoritatea de supraveghere a
pieței și protecția consumatorilor adresează decizia sa și o comunică de
îndată furnizorului sau comerciantului vizat.
(3) În cazul în care măsura adoptată
de autoritatea de supraveghere a pieței este considerată ca fiind justificată,
autoritatea de supraveghere a pieței ia toate măsurile necesare care se
impun pentru a garanta că produsul neconform este retras de pe piața și
informează autoritatea de reglementare în consecință. În cazul în care
măsura adoptată este considerată ca fiind nejustificată, autoritatea de
supraveghere a pieței și protecția consumatorilor retrage măsura
respectivă.
(4) Măsurile corective sau
restrictive prevăzute la articolul 12 se extind la toate unitățile unui
model neconform și ale modelelor echivalente, cu excepția unităților
pentru care furnizorul demonstrează că sunt conforme.
Capitolul VII
UTILIZAREA ETICHETELOR RECLASIFICATE
Articolul 14. Utilizarea
etichetelor reclasificate
În cazul în care, în conformitate
cu prezenta lege o etichetă este reclasificată:
(1) furnizorul, atunci când
introduce un produs pe piață, pune la dispoziția comerciantului atât
etichetele actuale, cât și pe cele reclasificate, precum și fișele
cu informații despre produs pe o perioadă care începe cu patru luni
înainte de data prevăzută în reglementarea tehnică aplicabilă
pentru începerea afișării
etichetei reclasificate;
(2) Prin derogare de la aliniatul
(1), în cazul în care eticheta actuală și cea reclasificată necesită
modalități diferite de testare a modelului, furnizorul poate alege să nu
pună la dispoziție eticheta actuală împreună cu unitățile din
modelele introduse pe piață sau puse în funcțiune în perioada de
patru luni anterioară datei prevăzute în reglementarea tehnică aplicabilă pentru începerea afișării etichetei
reclasificate, în cazul în care nu există unități aparținând aceluiași
model sau unor modele echivalente care au fost introduse pe piață sau puse
în funcțiune înainte de începerea perioadei de patru luni. În acest caz,
comerciantul nu pune în vânzare unitățile respective înainte de data menționată.
Furnizorul informează comerciantul în cauză despre această consecință cât
mai curând posibil, inclusiv atunci când include astfel de unități în
ofertele sale către comercianți;
(3) pentru produsele introduse pe
piață sau puse în funcțiune înainte de perioada de patru luni,
furnizorul pune la dispoziția comerciantului eticheta reclasificată la
cererea acestuia. Pentru aceste produse, comerciantul obține o etichetă
reclasificată în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);
(4) Prin derogare de la aliniatul
(2):
a) unui comerciant care nu este
în măsură să obțină o etichetă reclasificată în conformitate cu aliniatul
(1) pentru unitățile care se află deja în stoc, deoarece furnizorul și-a
încetat activitatea, i se permite să vândă în mod exclusiv respectivele unități
cu eticheta nereclasificată timp de maximum nouă luni de la data menționată
în reglementarea tehnică de aplicabilă pentru începerea afișării etichetei
reclasificate;
b) în cazul în care eticheta nereclasificată
și cea reclasificată necesită modalități diferite de testare a
modelului, furnizorul este scutit de obligația de a pune la dispoziție
o etichetă reclasificată pentru unitățile introduse pe piață sau puse
în funcțiune înaintea perioadei de patru luni, în cazul în care nu există
unități aparținând aceluiași model sau unor modele echivalente
care sunt introduse pe piață sau puse în funcțiune după începerea
perioadei de patru luni. În acest caz, comerciantului i se permite să vândă în
mod exclusiv respectivele unități cu eticheta nereclasificată timp de
maximum nouă luni după data menționată în reglementarea tehnică aplicabilă
pentru începerea afișării etichetei reclasificate.
(5) comerciantul înlocuiește
etichetele existente pe produsele expuse atât în magazine, cât și online,
cu etichetele reclasificate, în termen de 14 zile lucrătoare de la data menționată
în reglementarea tehnică aplicabilă pentru începerea afișării etichetei
reclasificate. Comerciantul nu afișează etichetele reclasificate înainte
de data respectivă.
(6) Prin derogare de la
aliniatele (1), (2) și (3) din prezentul articol, reglementările tehnice aplicabile
pot prevedea norme specifice pentru etichetele energetice imprimate pe ambalaj.
Capitolul VIII
STANDARDE ARMONIZATE
Articolul 15. Standarde armonizate
în cazul în care astfel de
standarde armonizate sunt aplicate în cursul evaluării conformității unui
produs, se prezumă că modelul este conform cu cerințele de măsurare și
de calcul relevante din reglementarea tehnică aplicabilă.
VÎNZAREA LA DISTANȚĂ
ȘI ALTE FORME DE VÎNZARE
Articolul 16. Vînzarea la distanță și alte forme de vînzare
(1) Dacă produsul este oferit spre vânzare, închiriere sau cumpărare în rate
prin comandă poștală, prin catalog, prin internet,
prin telemarketing sau prin orice alt mijloc, care
presupune faptul că eventualul utilizator final nu are posibilitatea de a vedea
produsul expus, potențialilor utilizatori finali li
se comunică informațiile relevante înainte de
cumpărarea produsului. În acest scop, cataloagele de produse, paginile web și
alte mijloace de comunicare tipărite sau electronice trebuie să conțină informațiile specificate
pe etichetă și pe fișa produsului.
(2) Instrucțiunile
complete referitoare la modul în care eticheta sau fișa
ori informațiile de pe etichetă sau de pe fișă, după caz, sânt expuse sau furnizate utilizatorilor
finali la vânzarea prin mijloace de comunicare tipărite sau electronice a
produselor ce cad sub incidența prezentei legi sînt prevăzute în actul normativ aprobat de Guvern.
Capitolul X
LIBERA CIRCULAȚIE
Articolul 17. Libera circulație
(1) Pentru produsele ce cad sub incidența prezentei legi, aplicarea unor etichete, marcaje,
simboluri sau inscripții neconforme cu cerințele acesteia și/sau ale actului normativ aprobat de
Guvern este interzisă dacă aceasta este de natură să creeze confuzie sau să
inducă în eroare utilizatorii finali cu privire la consumul de energie sau,
după caz, de alte resurse esențiale în timpul
utilizării.
(2) Pînă
la proba contrarie, se consideră că etichetele și fișele
produselor ce cad sub incidența prezentei legi sînt conforme cu prevederile prezentei legi. Dacă există
probe ce atestă informații incorecte, furnizorilor și
comercianților li se solicită dovezi privind exactitatea informațiilor furnizate pe etichetele sau pe fișele produselor lor în conformitate cu capitolul VII din
prezenta lege.
Capitolul XI
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 18. Dispoziții finale și tranzitorii
(1)
Guvernul,
în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial
al Republicii Moldova:
a) va aproba actul normativ menționat la art.5
lit. a) ;
b) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea în concordanță a legislației în
vigoare cu prezenta lege.
(2) Controalele prevăzute la art.7,
pentru fiecare produs în parte, se efectuează după expirarea a șase luni
din momentul intrării în vigoare a actului normativ menționat
la art.8 alin.(1).
(3) Prezenta lege intră în vigoare
peste o lună de la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI |
Igor GROSU |
Chișinău, 2023.
|
|
Nr.__. |