Proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea hotărârii de Guvern nr.2/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor de circulație maritimă și mixtă, precum și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime
Planul: Altele23.03.2026 - 06.04.2026
„Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea elaborării proiectului hotărârii Guvernului pentru modificarea hotărârii de Guvern nr.2/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor de circulație maritimă și mixtă, precum și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime.
Proiectul este inițiat în scopul alinierii cadrului normativ național la cerințele actualizate ale legislației Uniunii Europene, prin consolidarea normelor și standardelor aplicabile organizațiilor cu rol de inspecție și control al navelor, în vederea asigurării unui nivel înalt de siguranță maritimă și prevenire a poluării, precum și a unei funcționări eficiente și transparente a sistemului de recunoaștere și supraveghere a acestora.
Obiectivul principal îl reprezintă perfecționarea mecanismelor de autorizare, monitorizare și evaluare a organizațiilor recunoscute, inclusiv prin introducerea unor cerințe clare privind performanța, responsabilitatea și controlul acestora, precum și prin instituirea unor instrumente eficiente de intervenție, în conformitate cu prevederile europene aplicabile.
Modificările propuse vor conduce la creșterea nivelului de siguranță a navigației maritime și mixte, reducând riscul accidentelor navale și al incidentelor cu impact asupra vieții și sănătății populației, inclusiv în zonele portuare și fluviale.
Recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Direcția politici în domeniul transportului feroviar și naval.
Persoane responsabile
141